După trei zile după gratii, Dan Diaconescu urmează să fie pus în libertate în această seară din arest. Patronul OTV are însă interdicţie de a părăsi ţara şi nu are voie să vorbească despre caz la televizor. Doru Pârv, realizatorul de emisiuni, rămâne încarcerat, potrivit deciziei judecătorilor Tribunalului Bucureşti. Azi s-a judecat contestaţia înaintată de avocaţii celor doi faţă de arestarea lor preventivă. Sursa: LibertateaSursa: Codrin PrisecaruSursa: Codrin PrisecaruSursa: Codrin PrisecaruSursa: Codrin Prisecaru
1 /.
Diaconescu a plecat de la Tribunalul Bucureşti la ora 20.30 către Poliţie, de unde va fi eliberat. Decizia magistraţilor a fost întâmpinată pe holurile instanţei cu urale din partea angajaţilor, vedetelor OTV şi ale fanilor DD.
"Bravo Dănuţ, ai învins!", "Justiţia e cu noi!", "Proştii au câştigat", au scandat susţinătorii.
Doru Pârv, "clarvăzătorul", rămâne în arest încă 27 de zile.
Azi, în instanţă, realizatorul OTV Dan Diaconescu le-a cerut judecătorilor Tribunalului Bucureşti cercetarea în libertate, pentru că procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) "îl urăşte" şi că a reacţionat "extraordinar la aflarea verdictului, comportându-se ca un toreador care ucide un taur". Judecătorii urmează acum să ia o decizie.
Dan Diaconescu a mai spus, în faţa instanţei, că acest dosar este o înscenare prin care se doreşte închiderea postului OTV şi că el nu a făcut decât să promoveze un subiect într-o emisiune. El a afirmat că procurorul de caz este "invidios pe succesul său", "65 la sută din populaţia acestei ţări crezând în el", precizează Mediafax.
El a amintit că în emisiunile sale a fost prezent chiar şeful statului, Traian Băsescu, dar şi liderul PSD Victor Ponta şi ministrul Elena Udrea.
De cealaltă parte, procurorul de şedinţă a susţinut că Dan Diaconescu este un pericol pentru ordinea publică, ţinând cont