Liderii lumii au început luni să se strângă la Toronto, pentru summitul G8, care are loc vineri şi sâmbătă, urmat de summitul G20, sâmbătă seara şi duminică, scrie presa internaţională. Discuţiile lor de la Toronto ar urma să se concentreze pe efectele crizei economice şi financiare globale şi pe eforturile de a o contracara.
Canada este de-a dreptul revoltată din cauza cheltuielilor foarte ridicate pe care le implică organizarea celor două întâlniri la nivel înalt, ce urmează a fi achitate din banii contribuabililor canadieni. Dat fiind faptul că centrul metropolei canadiene va rămâne închis timp de cinci zile, ceea ce presupune o scădere a activităţii economice aici.
Costul organizării celor două summituri:960 de milioane de euro
Presa locală a catalogat această sumă drept "exorbitantă".
Canada, membră a G8, cât şi al G20, este gazda acestor două întâlniri la nivel înalt, care vor fi prezidate de premierul Stephen Harper.
Summitul G20:
Va aborda în primul rând probleme economice şi reforma financiară.
Mesajul Uniunii Europene pentru cele două summituri din Canada este clar: nu trebuie să permitem ca hotărârea de a acţiona global, coordonat, să scadă, a declarat la Toronto preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Barroso şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, au ajuns la Toronto joi după-amiază. Preşedinţii Franţei, Rusiei şi Statelor Unite, precum şi premierii Marii Britanii, Japoniei şi Italiei şi cancelarul Germaniei li s-au alăturat tot în cursul zilei de joi.
Un alt subiect care va figura pe agenda G20 va fi introducerea unei taxe mondiale pe bănci şi pe tranzacţii financiare, dar şi încălzirea globală.
Înainte de summit, au apărut diviziuni între statele europene, care au început să îşi reducă cheltuielile pentru a face faţă crizei, şi Statele Unite, care cere G20