Pensionarii primesc o veste bună de la Curtea Constituţională. Instanţa a decis, vineri, 25 iunie, că reducerea pensiilor este neconstituţională. Conform legii fundamentale, prevederile declarate neconstituţionale trebuie puse în acord cu decizia Curţii, în termen de 45 de zile.
Pensionarii primesc o veste bună de la Curtea Constituţională. Instanţa a decis, vineri, 25 iunie, că reducerea pensiilor este neconstituţională.
Măsurile de austeritate din legile pentru care Executivul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului şi care au fost declarate neconstituţionale se referă la pensiile speciale ale procurorilor, judecătorilor şi magistraţilor Curţii Constituţionale, precum şi la reducerea cu 15% a "cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I".
Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, judecătorii Curţii Constituţionale au decis că prevederile privind pensiile magistraţilor sunt neconstituţionale.
În cazul altor categorii, prevederile legale sunt interpretabile, însă nu se impune reglementarea lor în Parlament.
Conform Constituţiei, prevederile declarate neconstituţionale trebuie puse în acord cu decizia Curţii, în termen de 45 de zile.
Curtea Constituţională fusese sesizată de PSD şi PNL, precum şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Amintim, planul de austeritate prevedea reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15 procente. Guvernul şi-a asumat aceste măsuri în faţa Fondului Monetar Internaţional. Tranşa a cincea din împrumut este blocată în prezent.
Pensionarii primesc o veste bună de la Curtea Constituţională. Instanţa a decis, vineri, 25 iunie, că reducerea pensiilor este neconstituţională. Conform legii fundamentale, prevederile declarate neconstituţionale trebuie puse în acord cu decizia Curţii, în