Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creşterea numărului de adopţii ar reduce cheltuielile din bugetul de stat

Publicat in Capital, vineri 25 iunie 2010 ·

Potrivirea teoretică dintre familia adoptivă şi copil ar putea fi făcută de ORA, pentru mai multă transparenţă, reducerea timpului de aşteptare şi creşterea numărului de adopţii, ce ar avea ca efect şi diminuarea cheltuielilor de la buget, a declarat pentru Mediafax secretarul de stat Bogdan Panait. În România se fac anual aproximativ 1.000 de adopţii, deşi în sistemul de protecţie sunt circa 70.000 de copii, cifră care clasează România pe primul loc în Uniunea European�

Potrivirea teoretică dintre familia adoptivă şi copil ar putea fi făcută de ORA, pentru mai multă transparenţă, reducerea timpului de aşteptare şi creşterea numărului de adopţii, ce ar avea ca efect şi diminuarea cheltuielilor de la buget, a declarat pentru Mediafax secretarul de stat Bogdan Panait.

În România se fac anual aproximativ 1.000 de adopţii, deşi în sistemul de protecţie sunt circa 70.000 de copii, cifră care clasează România pe primul loc în Uniunea Europeană, a spus, vineri, şeful Oficiului Român pentru Adopţii (ORA), Bogdan Panait.

"Şi perioada medie de şedere în sistemul de protecţie este cea mai mare, respectiv cinci, şase ani în asistenţă maternală şi şase ani în centrul de plasament, ceea ce presupune costuri foarte mari", a precizat Bogdan Panait.

Secretarul de stat a mai spus că, prin modificarea articolului 31 din Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, ORA ar putea prelua de la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului una dintre etapele procedurii de adopţie, respectiv potrivirea teoretică ce se face între familia adoptivă şi copil.

Practic, ORA deţine bazele de date cu familiile care au fost atestate ca adoptive şi cu minorii declaraţi adoptabili şi urmează să stabilească nişte itemi pe baza cărora să se facă potrivirea teoretică.

Bogdan Panait a explicat că o astfel de măsură ar aduce mai multe beneficii ş

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum o ora
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 2 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul azer

Mediafax acum 50 minute
Premierul român Marcel Ciolacu a transmis un mesaj adresat poporului azer după incidentul aviatic de miercuri în care a fost implicată o aeronavă a companiei Azerbaijan Airlines. Guvernul României este solidar cu poporul azer, a transmis Ciolacu.

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic. Vineri, turiştii au putut urca doar până la cota 1400 din Bucegi - FOTO

News.ro acum o ora
Domeniul schiabil al staţiuni Sinaia rămâne închis, vineri, pentru a patra zi consecutiv, instalaţiile de transport pe cablu situate la mare altitudine neputând fi pornite din cauza vântului puternic. Vineri, funcţionează doar telecabina şi telegond

Ucraina trimite ajutoare alimentare în Siria, anunță Volodimir Zelenski

Ziare.com acum 53 minute
Ucraina, un producător şi exportator global de cereale şi seminţe oleaginoase, a trimis primul său lot de ajutoare alimentare în Siria, a declarat vineri, 27 decembrie, preşedintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Zelenski a spus că 500 de ton

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 6 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Salvamont Braşov: Adidaşii cool, blugii rupţi, UGG pufoase, paltoanele elegante şi gleznele „libere şi fericite”, absolut perfecte pentru oraş. Pe munte, sunt bilete directe spre hipotermie, alunecări, entorse - FOTO

News.ro acum o ora
Salvamont Braşov vine cu un avertisment pentru cei care vin pe pârtie în această perioadă echipa necorespunzător. ”Adidaşii cool, blugii rupţi, UGG pufoase, paltoanele elegante şi gleznele „libere şi fericite”, absolut perfecte pentru oraş. Pe munte

Guvern Îngheață salariile și se elimină voucherele de vacanță

Ziua Constanta acum 19 minute
Guvernul a finalizat ultima variantă a celebrei Ordonanțe trenuleț, iar tăierile sunt mai drastice decât era de așteptat. Salariile vor îngheța la nivelul lunii decembrie 2024, pensiile nu vor fi indexate cu rata inflației, iar în anul 2025 nu se vo

Un membru al familiei starului celor de la Real Madrid a fost împușcat mortal de Crăciun

Gazeta Sporturilor acum o ora
Un membru al familiei noului star al celor de la Real Madrid, Endrick, a fost ucis chiar în ziua de Crăciun, într-un bar din Brasilia. „Cred că Dumnezeu va face dreptate”, a mai scris aceasta.

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°