Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat măsuri pentru prevenirea inundaţiilor

Publicat in Bursa, sâmbătă 26 iunie 2010 ·

Măsurile de combatere a efectelor inundaţiilor care au afectat, în ultimele zile, zeci de localităţi din mai multe zone ale ţării, au fost discutate, ieri, de către Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă.

Membrii Comitetului s-a reunit în şediţă la Ministerul Mediului, după ce pe teritoriul ţării noastre au continuat să cadă precipitaţii abundente, iar prognoza hidrometeorologică pentru perioada următoare, anunţată de către specialişti, nu este îmbucurătoare.

"Comitetul Interministerial pentru Situaţii de Urgenţă a analizat evoluţiile din teren ale nivelurilor şi debitelor pe râurile mici din bazinele hidrografice situate în nordul şi estul ţării, precum şi pe fluviul Dunărea, dar şi volumele disponibile în lacurile de acumulare pentru atenuarea unor eventuale unde de viitură şi s-a dispus efectuarea de pregoliri", potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului şi Pădurilor, remis redacţiei.

Reprezentantul Administraţiei Naţionale "Apele Române" a expus, în cadrul şedinţei, situaţia modului de exploatare a lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, menţionând că s-a dispus efectuarea de pregoliri în vederea asigurării volumelor necesare atenuării unor eventuale viituri, în special pe râurile Siret şi Prut.

Membrii Comitetului au dispus adoptarea măsurilor necesare evitării producerii unor accidente la acumulările şi iazurile piscicole aflate în administrarea Consiliilor Locale şi agenţilor economici, conform comunicatului Ministerului Mediului.

De asemenea, membrii Consiliului au făcut şi o serie de recomandări pentru prevenirea producerii de noi inundaţii. Acestea sunt monitorizarea permanentă a lucrărilor de îndiguiri, de către deţinătorii acestora (ANAR, ANIF, primării), a cursurilor de apă, precum şi pregătirea materialelor, mijloacelor şi a formaţiilor de intervenţie operativă, monitorizarea permanentă a cur

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 8 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 6 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 10 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 5 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum o ora
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 8 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Decizia așteptată în cazul penal al lui Donald Trump a fost amânată după câștigarea președinției

Libertatea acum 8 ore
Judecătorul Juan Merchan a suspendat procedurile în cazul penal din New York al președintelui Donald Trump. Magistratul a amânat o decizie anticipată cu privire la posibilitatea continuării procesului, precum și sentința, în lumina câștigării aleger

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/10°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°