Că Istoria medicinii este tratată la noi ca o cenuşăreasă de către cei care se învârt pe la curtea domnească cu sau fără rost, asta o ştie toată suflarea confraţilor. Şi adesea, pe această temă, s-a scris în „Viaţa medicală“. Iar această relatare asupra celei de-a XL-a Reuniuni Naţionale de Istoria Medicinii (Constanţa, 3–5 iunie a.c.), pe care o publică la prima pagină, este încă o dovadă a interesului revistei pentru resuscitarea acestei discipline. Băgată în seamă din când în când, cu ore penibil de puţine la facultăţi şi adesea cu statut de „disciplină opţională“, această suculentă „bucată de istorie şi cultură universală“ ar trebui să ofere medicului aura de intelectual (în sens de gânditor original, component al elitei spiritului). Ea însă rămâne, cel mai adesea, în atenţia pensionarilor lui Esculap. (...)

Scuza pr Publicitate acticienilor în permanent galop este: „Dar, pentru Dumnezeu, când să mai citesc şi de-alde d-astea?“. Qui prodest? Iar cei mai mulţi dintre studenţii formaţi în licee zise „de cultură generală“, dar în realitate sub nivelul celor din trecut (mai ales al celor dintre anii 1900 şi 1950), ignoră, cum am constatat, că medicina e rezultatul unei pasionante şi uneori tragice aventuri a lui homo sapiens sapiens. Învaţă concepte bine zidite, tehnici abile şi eficiente, dar nu îşi pun problema cum s-a ajuns aici. Să fi căzut această „mană“ din Lună? Am văzut că cei mai mulţi dintre studenţii mei observau cu uimire omenescul din descoperirile care au ridicat medicina din empirismul simplist sau din superstiţia oarbă. Unii dintre ei se simţeau chiar participanţi afectivi la această aventură care, în general, este o sublimă bâjbâială în căutarea drumului spre confirmările viitoare. (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Că Istoria medicinii este tratată la noi ca o ce