Maria Pârcălăbescu, secretar de stat pentru comerţ exterior din cadrul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, s-a întâlnit în data de 23 iunie cu Peter Hinze, secretar de stat parlamentar în Ministerul Federal al Economiei şi Tehnologiei din Germania, În cadrul Consiliului de Cooperare Economică româno-german, informează un comunicat remis redacţiei.
În cadrul discuţiilor au fost trecute în revistă evoluţia şi perspectivele relaţiilor economice bilaterale cu Germania şi s-a apreciat că acţiunile programate pentru anul acesta vor contribui la impulsionarea în continuare a schimburilor comerciale şi cooperării economice dintre cele două ţări. În acest context, o atenţie specială a fost acordată dialogului instituţional, cu accent asupra activităţii depuse de Consiliul de Cooperare economică româno-german.
Partea germană a subliniat deschiderea marilor concerne şi a firmelor germane în realizarea de proiecte în special în domeniul energetic şi de infrastructură.
F. A. Maria Pârcălăbescu, secretar de stat pentru comerţ exterior din cadrul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, s-a întâlnit în data de 23 iunie cu Peter Hinze, secretar de stat parlamentar în Ministerul Federal al Economiei şi Tehnologiei din Germania, În cadrul Consiliului de Cooperare Economică româno-german, informează un comunicat remis redacţiei.
În cadrul discuţiilor au fost trecute în revistă evoluţia şi perspectivele relaţiilor economice bilaterale cu Germania şi s-a apreciat că acţiunile programate pentru anul acesta vor contribui la impulsionarea în continuare a schimburilor comerciale şi cooperării economice dintre cele două ţări. În acest context, o atenţie specială a fost acordată dialogului instituţional, cu accent asupra activităţii depuse de Consiliul de Cooperare economică româno-german.
Partea germană a subliniat deschiderea