Gloria de altădată a licitaţiilor de artă, când se vindeau 70-90% dintre piese, când preţurile urcau de 2-3 ori la lucrările importante, când negustorii se întreceau în oferte paralele (acesta fiind, de fapt, un semn de vioiciune imediată a pieţei), când colecţionarii ştiau că o pradă importantă se obţine cu bani mulţi, gloria de altădată, deci, se mai simte în evaluările caselor de licitaţii. Concurenţa şi criza economică nu mai lasă loc prea multor vânzărilor spectaculoase şi eventualelor speculaţii. Dar ţintele de profit există oricum şi evaluările intră în acestă ecuaţie ca unealtă de marketing şi nu numai.

Este impresionant să anunţi că un tablou de Luchian - "Garoafe" - este evaluat la 150.000-200.000 de euro. Pe undeva, cota este realistă, chiar dacă până acum suma de 200.000 nu s-a strigat la licitaţiile din România. Realitatea este undeva la mijloc, licitaţia tabloului semnat de Luchian a început la 100.000 de euro, jumătate din estimarea maximă, iar adjudecarea a fost la 140.000 de euro, sub minimul estimării. Aşa a dictat cererea şi oferta.

Dar, şi aşa, Luchian şi Casa Artmark au îmbunătăţit un record consemnat acum câteva luni. "Maci", care a fost evaluat de asemenea la 200.000 de euro, s-a adjudecat cu 134.000 de lei. Acum, "Garoafe" reia aceeaşi evaluare maximă şi se adjudecă la 140.000 de euro. Astfel, Luchian are cea mai importantă cotă de piaţă in istoria licitaţiilor din România.

Ofertele sunt mari, dar vânzările, totuşi, mici. Goldart şi Artmark îşi promovează licitaţiile prin publicarea unor evaluări. Alis preferă direct preţul de pornire. Ultimele licitaţii arată că nu doar evaluarile, ci şi preţurile de pornire pot fi prea mari. Alis a vândut la licitaţia din 12 iunie doar 14 lucrări peste preţul de pornire. 17 picturi şi două sculpturi, printre care Luchian, Ressu, Iser şi Ion Irimescu, au fost cumpărate doar la ofertă