Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suplimentele salariale la CJ Dolj, nelegale

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 25 iunie 2010 ·

Compartimentul juridic al Prefecturii Dolj a decis că hotărârea prin care consiliul judeţean a acordat suplimente salariale în valoare de 140.000 de lei pe lună funcţionarilor din subordine este nelegală. Juriştii guvernului din teritoriu au respins şi hotărârile similare ale Primăriilor Cârcea şi Craiova.

În urmă cu două luni, Consiliul Local Craiova a deschis seria hotărârilor privind acordarea de suplimente în 2010 funcţionarilor publici „suferind“ de pe urma reducerilor salariale în administraţie. În acest caz, suplimentele acordate prin graţia aleşilor locali ar fi fost de 4,7 milioane de lei pentru perioada mai - decembrie. Consilierii şi-au dat acordul, motivaţia fiind că „este evidentă intenţia legiuitorului de a asigura posibilitatea creşterii veniturilor din administraţia publică locală, în funcţie de veniturile proprii ale consiliului local respectiv şi de complexitatea activităţilor desfăşurate în cadrul autorităţilor publice“, după cum s-a exprimat şeful Serviciului resurse umane al primăriei, Ioan Acrivopol. Tot pentru acordarea suplimentelor salariale au votat şi aleşii locali din comuna Cârcea în şedinţa ordinară din mai.

Executivul Consiliului Judeţean (CJ) Dolj nu putea rămâne mai prejos. A propus pe ordinea de zi a şedinţei de luna trecută un proiect similar, prin care „premia“ cu suplimente salariale funcţionarii din aparatul propriu şi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, dar, potrivit anexei 2 a proiectului, şi pe şeful Serviciului de Evidenţă a Persoanelor, directorul Marin Stănică. Scandalul în plenul consiliului şi acuzaţiile de populism formulate de tabăra PDL nu au stopat aprobarea suplimentelor salariale.

Prefectura zice „nu“ suplimentelor

Prefectura Dolj a respins hotărârea Consiliului Local Craiova. „Am întocmit referatul şi probabil că mâine (azi - n.r.) sau cel târziu luni va ajunge oficial

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 38 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 19 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°