Cenzura fiind oficial desfiinţată, acum vreo 35 de ani redacţiilor le-a fost trimis de la Secţia de presă a CC - PCR un ceaslov de câteva sute de pagini (“Caiet de dispoziţii”), despre ce nu aveau voie să scrie. Li se lăsa “libertatea” autocenzurii. Azi, documentul CSAT iniţiat de Traian Băsescu, susţinut fără rezerve de ţuţări în cap cu Boc şi trimis Parlamentului, este un pas către o astfel de botniţă, către gâtuirea libertăţii de exprimare, a democraţiei. Mârâieli prezidenţiale au mai fost, ca şi atitudini depăşind limita unui comportament acceptabil. Este însă pentru prima oară când într- un stat democratic presa e catalogată ca factor de risc, de vulnerabilitate pentru ţară. Îi dau însă dreptate lui Băsescu. Da, presa e un factor de risc. Dar nu pentru ţară. Ci pentru proasta guvernare, pentru minciunile sfruntate ale guvernanţilor, pentru ignorarea legii în instituţiile politizate, pentru cei ce prăduiesc Bugetul, pentru demnitarii corupţi, ale căror matrapazlâcuri le dezvăluie zilnic. Şi chiar pentru mult prea frecventele derapaje ale preşedintelui de la atribuţiile sale constituţionale.

Traian Băsescu şi-ar dori o presă redusă la postura unui canar emiţându-i triluri la ureche, într-o vitrină, pe Calea Victoriei. “Apoi aiasta nu se poate”. Se poate însă altceva, şi reiau o anecdotă cu De Gaulle, care se înfuria cumplit când îşi vedea zilnic caricatura în presă şi cerea să se ia măsuri severe. În- tr-o zi, n-a mai găsi- t-o şi şi-a întrebat consilierul ce s-a întâmplat. “Abia acum ar trebui să vă îngrijoraţi Mon Général”, i s-a răspuns. Subtextul era: “Naţiunea nu vă mai bagă în seamă, s-a săturat”.