Târgoviştenii pot participa la o tabără tematică organizată de SARM la „Vânătorul”. Cei prezenţi vor învăţa să folosească binoclul şi instrumentele astronomice, să folosească harta cerească sau orientarea pe boltă.
Copiii şi tinerii târgovişteni pot participa în această vară la tabăra tematică „Astronomia 2010”, care are ca temă principală astronomia, fotografia, dar şi orientarea turistică. Aceştia vor fi cazaţi la Centrul de Vacanţă „Vânătorul” şi vor lua parte la diverse activităţi precum orientare pe boltă, folosirea hărţii cereşti, folosirea binoclului şi a instrumentelor astronomice, fotografie în natură ori astrofotografie. Evenimentul este organizat de Societatea Astronomică Română de Meteori, în colaborare cu Direcţia pentru Tineret. „Participanţii la tabără vor avea ocazia să petreacă şapte zile de vacanţă în care se vor bucura de ospitalitatea centrului de vacanţă, într-un cadru natural plăcut, situat în Parcul Natural Bucegi, se vor bucura de frumuseţea peisajului şi în acelaşi timp vor avea ocazia de a afla din tainele cerului înstelat. Astfel, vor învăţa să identifice constelaţiile de vară, stelele mai importante şi planetele vizibile în această perioadă, să folosească harta cerului, să afle punctele cardinale şi modalităţi de orientare pe timp de zi şi de noapte”, afirmă Valentin Grigore, preşedinte SARM.
Vor privi craterele de pe Lună
Organizatorii le-au pregătit participanţilor un program încarcat cu diverse activităţi de iniţiere în astronomie sau astrografie. Nu lipsesc nici activităţile turistice, care includ drumeţie şi educaţie montană şi vizitarea unor peşteri. “Prin telescoapele performante puse la dispoziţie, sub îndrumarea voluntarilor noştri, vor putea privi munţii şi craterele de pe Lună, inelele planetei Saturn, galaxii şi roiuri stelare. De asemenea, vor avea loc şi proiecţii de imagini şi filme tematice, iar drume