Spiritele s-au încis ieri în şedinţa de Consiliu Local, ajungându-se p ână la replici dure între consilieri şi viceprimarul Claudiu Maior.
Totul a pornit de la un proiect de hotărâre care viza alocarea a 1.2000.000 de lei din bugetul local pentru amenajarea unei grădiniţe şi a unei creşe în cartierul Unirii.Clădirea în care urmează să fie realizate cele două instituţii de învăţământ aparţine Bisericii Ortodoxe Române, care o cedează municipalităţii gratuit pentru zece ani.
Acuzaţii sfidătoare
Oferta Bisericii nu a fost pe placul unor consilieri locali, care ar fi dorit să fie un contract detaliat, un deviz de lucrări şi certitudinea că Biserica Ortodoxă nu va cere ulterior chirie pe spaţiul respectiv. „Solicităm un deviz al lucrării cu date şi termene de execuţie exacte, pentru că atunci când cheltuim banul public trebuie să ştim exact termenii şi pentru ce anume îi dăm”, a spus Molnar Gabor, consilier local.
În replică, viceprimarul Claudiu Maior i-a reproşat acestuia că lansează acuzaţii sfidătoare. „Aţi zis că e un material neserios, nepregătit şi poate că peste un an de zile Biserica Ortodoxă va veni şi ne va cere chirie. Dacă consideraţi că cineva dintre capii Bisericii Ortodoxe ar putea face aşa ceva aduceţi o acuzaţie sfidătoare”, a spus viceprimarul.
În cele din urmă consilierii s-au calmat, iar proiectul a fost votat. „Clădirea trebuie reabilitată, urmând să se realizeze canalizarea şi punctele sanitare necesare. Cei 1.200.000 de lei vor acoperi aceste costuri. E o investiţie benefică pentru că ar urma să deservească 600 de copiii din acel cartier, care învaţă într-o grădiniţă improprie, fără autorizaţie, situată la parterul unui bloc”, a spus Dumitru Matei, inspector şcolar general.
Potrivit acestuia, în cartierul Unirii sunt în total peste 1.200 de copii.