S-a comemorat astfel împlinirea a 50 de ani de la închiderea cursului Bistriţei şi ridicarea barajului, realizate cu mari sacrificii. O procesiune inedită a avut loc ieri, pe Lacul de Acumulare Izvorul Muntelui.
Trei preoţi în frunte cu Vasile Cristian Dăscălescu, parohul de la Buhalniţa, împreună cu un grup de credincioşi au urcat pe vaporaşul Reşiţa şi au făcut o călătorie până deasupra celor mai importante biserici şi cimitire care sunt acum acoperite de apele lacului născut în spatele barajului de la Bicaz.
Pomeni plutitoare
Soborul i-a pomenit pe deţinuţii politici care au murit la construirea barajului şi pe oamenii care s-au topit de supărare că au fost nevoiţi să abandoneze casele şi să fie strămutaţi, în anii ’50. N-au fost uitaţi nici cei care se îneacă anual în lac, unii dintre ei nemaifiind găsiţi niciodată.
Sub lacul de acumulare se găsesc 33 de localităţi şi tot atâtea biserici şi cimitire. Dintre acestea, vaporul a oprit mai întâi deasupra vechiului sat Cârnu, cu biserica şi cimitirul ei.
După pomenirea morţilor, pe suprafaţa lacului a fost lăsat un colac cu o lumânare aprinsă. Ritualul acesta a continuat deasupra satelor Secu, Izvorul Alb şi Buhalniţa. Deasupra marii biserici de la Hangu, la apă a fost lăsată o coroană de flori. „În memoria oamenilor din zona aceasta se păstrează frumuseţea acestor locuri dincolo de ce vedem noi acum. Ei văd bisericile în care au fost botezaţi sau cununaţi, văd mormintele bunicilor şi străbunicilor, livezile şi casele lor, tot trecutul lor. În cei 12 ani de când slujesc în parohia Buhalniţa am întâlnit oameni care refuză să privească spre lac, pe care îl numesc «tău», pentru că le-a înghiţit tot ce au avut mai frumos“, a spus preotul Vasile Cristian Dăscălescu.
Elena Sârbu (43 de ani), din Buhalniţa, îşi aminteşte că a văzut, de mai multe ori, atunci cân