Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Destinaţii de vacanţă cu puşca în mână

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 25 iunie 2010 · ·

Agenţiile de turism oferă pachete pentru vânătorii pasionaţi, dar, cum orice pasiune costă, aceste vacanţe sunt pentru cei cu dare de mână.

Vânătoarea nu este un sport pentru oricine, dar, cu toate acestea, există persoane care îl practică frecvent. Tocmai pentru ele, agenţiile pregătesc pachete turistice cu cele mai bune destinaţii de vânătoare. Vânătoarea este un sport antrenant: localizarea vânatului, urmărirea lui - şi la sfârşit te întorci acasă cu un trofeu pentru colecţia ta sau doar cu amintirea momentelor în care tensiunea era la cote maxime şi vânatul era atât de aproape. Pentru a avea parte de o astfel de experienţă trebuie să aloci un buget destul de generos, dar, în acelaşi timp, trebuie să afli care sunt cele mai bune destinaţii de vânătoare din lume. Locaţia pe care o alegi pentru o partidă de vânătoare este esenţială pentru succesul acesteia. O destinaţie perfectă pentru vânătoare trebuie să ne ofere localnici primitori, o diversitate interesantă de vânat şi, nu în ultimul rând, un peisaj nou, tocmai bun de explorat. Dacă pasiunea ta e vânătoarea, dacă îţi doreşti să vezi şi să descoperi locaţii noi şi să trăieşti experienţe inedite, află care sunt cele mai interesante destinaţii, conform site-ului Klever Travel.

Tanzania, cel mai bun loc pentru vânătoare

În Tanzania se pot vâna lei, elefanţi, leoparzi şi bivoli. Sezonul de vânătoare în safari are loc în perioada 1 iulie - 1 martie. Tanzania oferă cei mai buni 600.000 de metri pătraţi de loc de vânătoare din lume - dacă nici aici nu găseşti ceva decent pentru a vâna, atunci îţi poţi „lua jucăriile“ şi te poţi duce acasă, lăsându-te de acest sport. Zonele pentru vânat în safari sunt împărţite în zone libere pentru vânat, zone de vânătoare controlate şi zone interzise vânătorii pentru a menţine un echilibru ecologic pentru speciile respective. Pentru că Tanzania este foa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 34 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 16 minute
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 16 minute
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°