Ideea, simplă ca atare, care s-a vehiculat chiar şi în anumite foruri din UE, şi anume aceea a medicului stomatolog de familie, care să fie flancat de o echipă
de specialişti, nu îşi găseşte justificarea, fiind, cel puţin pentru România, de-a dreptul necorespunzătoare. Se pune întrebarea firească: cine să formeze aceşti specialişti? Deoarece abolvenţii şcolilor de stomatologie din UE, în general, şi a celei româneşti, în special, sunt capabili să îndeplinească oricând rolul de medic de familie. Oricum, aceste afirmaţii au vizat, în principal, aspectul concurenţial dintre şcoala românească, reprezentată de universităţile acreditate şi cele din UE. (...)
Publicitate Desigur, între recomandările şi directivele UE există diferenţe, iar posibilitatea că „fiecare stat membru poate să îşi înfiinţeze câte monospecialităţi are nevoie“ a fost materializată, în 2009, prin înfiinţarea a trei noi specialităţi, şi anume: Endodonţie, Parodontologie şi Protetică dentară. Această modificare a avut la bază necesităţile stringente de asistenţă în Medicina dentară, tradiţiile şcolii româneşti de stomatologie, cât şi exemplul oferit de multe din ţările cu „vechime“ şi tradiţie în învăţământul medical stomatologic. (...) Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Ideea, simplă ca atare, care s-a vehiculat chiar şi în anumite foruri din UE, şi anume aceea a medicului stomatolog de familie, care să fie flancat de o echipă
de specialişti, nu îşi găseşte justificarea, fiind, cel puţin pentru România, de-a dreptul necorespunzătoare. Se pune întrebarea firească: cine să formeze aceşti specialişti? Deoarece abolvenţii şcolilor de stomatologie din UE, în general, şi a celei româneşti, în special, sunt capabili să îndeplinească oricând rolul de medic de familie. Oricum, aceste afirmaţii au vizat, în principal, aspectul co
