Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul ”Casa Verde” aduce Bacăului 3,5 milioane de lei

Publicat in Adevarul, vineri 25 iunie 2010 ·

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău a primit undă verde pentru punerea în aplicare a mult discutatului program "Casa Verde". Cei interesați de obținerera subvențiilor își pot depune dosarele începând cu data de 1 iulie

Programul se adresează persoanelor fizice care doresc să-și instaleze în locuințe instalații de încălzire pe bază de panouri solare, peleți, tocătură lemnoasă, brichete, deșeuri vegetale și forestiere și centrale geotermale. Conform programului cei care vor decide să apeleze la astfel de instalații vor primi de la bugetul Fondului de Mediu, sub formă de subvenție, fie 6.000 de lei, fie 8.000 de lei.

Sumele sunt fixe și vor fi acordate în funcție de sistemul de încălzire pe care solicitanții au optat să și-l monteze. "Județul Bacău a primit pentru acest program 3,5 milioane de lei.Banii vor fi acordați însă numai după ce proprietarii finalizează investiția și după ce primesc confirmarea că dosarul lor este eligibil", a declarat Paul Toderică, director coordonator al APM Bacău.

Sfaturi pentru cei interesați

Cum valoarea subvențiilor este împărțită pe două categorii în sume fixe un calcul simplu ne arată că de acest program vor putea beneficia decât maxim 600 de cetățeni.

Singurii care vor putea pune mâna pe suma de 8.000 de lei, cea mai mare dintre cele două tipuri de subvenții, sunt cei care vor decide să-și monteze centrale geotermale. "O astfel de centrală costă aproximativ 20.000 de lei. Eu îi sfătuiesc însă pe cetățeni să nu se apuce de investiție până nu analizăm noi dosarul. Nu se acordă plăți în avans iar dosarele pot fi depuse la sediul nostru începând cu data de 1 iulie", a mai spus Toderică.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Ciucă îi răspunde lui Marcel Ciolacu: Eu am stat în curtea mea, nu în curtea RA-APPS. Când dumnealui o să explice cât timp a folosit facilităţile de la RA-APPS, să vină să stea de vorbă cu mine

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, i-a răspuns marţi contracandudatului său de la PSD, premierul Marcel Ciolacu, pe tema scandalului vilei de protocol din Aviatorilor, el arătând că a stat în curtea lui, nu în curtea RA-APPS şi când dumnealui o să exp

Încă un român a fost găsit mort în urma inundațiilor din Spania. Bilanţul a ajuns la 2 decedați şi 7 dispăruţi

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță marți, 5 noiembrie, decesul încă unui cetățean român în urma inundațiilor din Spania, după informațiile transmise de către autoritățile spaniole. Bilanţul a ajuns la doi morţi şi 7 dispăruţi. „Până în preze

Percheziţii la sediul european al Netflix, într-o anchetă pentru fraudă fiscală şi muncă nedeclarată

Mediafax acum 3 ore
Filiala franceză din Paris a companiei Netflix şi sediul european al grupului din Amsterdam au făcut obiectul unor percheziţii marţi, în cadrul unei anchete deschise la sfârşitul anului 2022 pentru suspiciuni de evaziune fiscală şi muncă nedeclarată

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

HotNews acum 51 minute
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, va veni în România pentru o vizită oficială miercuri, 6 noiembrie, a anunţat Executivul comunitar, printr-un comunicat, potrivit Agerpres. Comisarul va participa la Conferinţa Naţională a

Jurnalistul şi scriitorul Nestor Rateş, personalitate marcantă a exilului românesc, a murit

News.ro acum o ora
Jurnalistul şi scriitorul Nestor Rateş, personalitate marcantă a exilului românesc şi o voce neobosită a libertăţii şi adevărului, auzită prin intermediul postului de radio Europa Liberă, a murit la vârsta de 91 de ani, anunţă Institutul de Investig

Incendiu puternic în Voluntari, la un depozit de materiale textile. A fost emis mesaj RO-Alert

Libertatea acum o ora
Un incendiu de amploare, cu degajări mari de fum, a izbucnit, marți după-amiază, la un depozit de materiale textile din Voluntari. Pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor, relatează B365.ro. Pentru a asigura necesarul de apă, au fost solicita

Șase morți și 23 de răniți după atacul sângeros al Rusiei asupra orașului Zaporojie. Racheta a lovit o clădire civilă

Ziare.com acum 51 minute
Șase persoane au fost omorâte, iar 23 au fost rănite în urma unui atac al Rusiei care a avut loc marți, 5 noiembrie, asupra orașului Zaporojie, situat în sudul Ucrainei, conform unui nou bilanț comunicat de autoritățile regionale, preluat de AFP. In

Momentul în care are loc accidentul cumplit de la Timișoara, când o fetiță de 10 ani moare în mașina condusă de mama ei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Momentul în care două mașini se ciocnesc la Timișoara, ducând la decesul unei fetițe de doar zece ani, a fost surprins de o cameră de supraveghere. Fetița care a murit se afla pe bancheta din spate, în mașina pe care o conducea, regulamentar, mama e

Codul Silvic a primit aviz favorabil în Comisia pentru mediu din Camera Deputaţilor. Ministrul Fechet: Este important să dăm un semnal românilor că ne pasă de pădurile României şi că dorim în continuare să protejăm fondul forestier

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului a anunţat, marţi, că proiectul de lege privind Codul Silvic a primit aviz favorabil de la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor şi va fi supus analizei Comisiei pentru agricultură precum şi Comisiei ju

Paracetamolul şi Metforminul ar putea dispărea din farmacii. Avertismentul producătorilor de medicamente generice

Adevarul acum o ora
Românii ar putea rămâne fără Paracetamol şi Metformin, cel mai utilizat tratament accesibil pentru diabet, din cauza blocajelor legislative şi administrative "persistente", susţin producătorii de medicamente generice.

Vremea

București
acum

mar.

5°/10°
mie.

4°/12°
joi

6°/14°
vin.

7°/14°
Iasi
acum

mar.

0°/8°
mie.

1°/11°
joi

4°/15°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/10°
joi

7°/12°
vin.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/9°
mie.

2°/11°
joi

3°/13°
vin.

5°/13°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/15°
vin.

5°/14°