Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra Dulgheru continuă singură la Wimbledon

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 25 iunie 2010 ·

Alexandra Dulgheru îşi construieşte un parcurs deosebit la Wimbledon, în timp ce Raluca Olaru, Edina Gallovits şi Monica Niculescu au părăsit turneul

"Piti s-a calificat în turul al treilea după ce a trecut de Romina Oprandi cu 6-2, 6-0.

Alexandra Dulgheru experimentează pentru prima oară senzaţiile verzi-violete de la All England Club. La 21 de ani, românca se află la întîiul Wimbledon şi, la fel ca la Roland Garros, a ajuns în turul al treilea. O performanţă care vine să confirme anul bun pe care-l traversează. Deşi are altă culoare, alt miros şi alt gust decît zgura, se pare că iarba i se asortează Alexandrei.

Ieri, jucătoarea din România s-a grăbit şi în 47 de minute a reuşit să o învingă pe Romina Oprandi cu 6-2, 6-0, într-un meci pe care l-a dominat la toate capitolele. Deocamdată, Dulgheru gustă din plin din bolul cu frişcă şi căpşuni de la Wimbledon. În turul următor, ea ar fi putut să o întîlnească pe Edina Gallovits, dacă aceasta din urmă ar fi trecut de Kaia Kanepi.

Dar cum s-a întîmplat exact pe dos, Edina cedînd cu 4-6, 5-7, Alexandra va lupta pentru un loc în optimi cu estonianca. Cele două nu s-au mai întîlnit pînă acum în circuitul feminin. Deşi nu este favorită, Kanepi a reuşit să o elimine în primul tur pe finalista din acest an de la Roland Garros, Samantha Stosur.

Raluca s-a luptat

Dacă Alexandra a evoluat pe terenul opt, Raluca Olaru s-a bucurat de o programare mai favorabilă. Adversara sa a fost una de calibru, cîştigătoarea de la Wimbledon din 2004 Maria Şarapova. Fără replică în primul set, 1-6, Raluca a reuşit totuşi să se agaţe un pic de meci, cîştigînd de două ori pe serviciul rusoaicei în cel de-al doilea, 4-6.

Pe de-acum vestitul teren 18, acolo unde Isner şi Mahut au făcut istorie, Monica Niculescu a întîlnit-o pe Flavia Pennetta, chiar înainte ca marele

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 24 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°