Securitatea energetică a Statelor Unite ar putea fi pusă în pericol dacă compania britanică British Petroleum (BP) va intra în colaps, scrie Bloomberg. Având în vedere că opinia publică este extrem de furioasă cu privire la rolul BP în dezastrul petrolier din Golful Mexic, compania nu se bucură de prea multă compasiune atunci când vine vorba de povara financiară pe care o va suporta în următoarea perioadă, pe fondul costurilor cu despăgubirile şi înlăturarea petei de petrol.
BP a anunţat că ia în considerare şi posibilitatea vânzării de active pentru a reuşi să acopere costurile unui cont escrow în valoare de 20 mld. dolari, pe care preşedintele american Barack Obama l-a cerut pentru plata daunelor.
Supravieţuirea companiei ar putea fi pusă la îndoială dacă costurile totale cauzate de explozia de pe platforma Deepwater Horizon vor ajunge la 100 mld. dolari, aşa cum sugerează câţiva analişti că s-ar putea întâmpla. Un asemenea scenariu ar avea implicaţii negative asupra politicii energetice a Statelor Unite atât pe plan local, cât şi pe plan extern, scrie revista Bloomberg Businessweek în numărul ce va apărea pe 28 iunie. Chiar Obama a recunoscut acest lucru săptămâna trecută, când a spus că "BP este o companie puternică şi viabilă şi este în interesul tuturor ca ea să rămână astfel".
BP produce 1 mil. barili de petrol pe zi în SUA
Colapsul gigantului britanic ar da o palmă puternică industriei petroliere americane, având în vedere că BP este cel mai mare producător de petrol şi gaze din Statele Unite, cu o producţie medie de circa un milion de barili pe zi. BP are 23.000 de angajaţi în Statele Unite.
Până la accidentul din aprilie, activităţile BP din Golful Mexic erau considerate de guvernul de la Washington ca fiind un mare plus pentru interesele de securitate energetică ale Statelor Unite. De la mijlocul anilor '90, compania britanică