În timp ce-l ascultam ieri pe Sebastian Lăzăroiu expunînd unele scenarii legate de hotărîrea Curţii Constituţionale, am avut o străfulgerare. exact cînd a ajuns la episodul: dacă pensionarii scapă, iar bugetarii nu.

Curtea Constituţională ar putea interveni împăciuitor (ca să nu fie complet nici a puterii, nici complet contra ei şi nici complet contra “poporului” sau a propriilor interese de magistraţi), ca să nu-şi pună pe nimeni definitiv în cap (doar aşa puţin), şi ar putea declara neconstituţională doar tăierea pensiilor.

Ce s-ar întîmpla atunci? Păi am ajunge exact în punctul FMI de la care am pornit. Am avea nişte pensionari mai liniştiţi, dar s-ar mări clar taxele, TVA-ul cel puţin. Adică exact după recomandarea fondului: tăiaţi puţin de aici, puţin de acolo. S-ar mai echilibra astfel şi percepţia, justificată de altfel, că guvernul pare să ajute doar bogaţii.

Revelaţia de care vă pomeneam a fost următoarea: la noi procesul democratic al consultărilor şi dezbaterilor funcţionează ca o buclă inutilă, ca o excrescenţă “civilizată”, “importată” care trebuie afişată la tv. Dar apoi, cumva, ajungem în punctul iniţial fără să fi fost cîştigaţi cu ceva, fără să fi atinc vreo problemă cu adevărat reală – banii de la pensionari nici nu ajutau cine ştie ce. Ne-am răcit gurile şi ne-au luat foc creierii două luni ca să ajungem exact în punctul de unde am pornit. Ba chiar, dacă va fi aşa, unii vor răsufla uşuraţi. Ca şi cum s-ar fi găsit o soluţie reală pentru ieşire din gaură.

Mă rog, e doar o ipoteză, bazată pe faptul că putem culege nenumărate exemple de bucle democratic-procedurale în care se mimează un trafic al ideilor între instituţiile statului şi apoi se găseşte o variantă “capra-varza” care ne aduce înapoi în timp, de unde am plecat.

În timp ce-l ascultam ieri pe Sebastian Lăzăroiu expunînd unele scenarii legate de hotărîrea Curţii