Mulţi români vor să plece. Să părăsească o ţară care nu le mai oferă nimic. Mulţi exclamă, fără nici un argument, altul în afara aroganţei, că "pînă şi bulgarii ne-au luat-o înainte". Singurul adevăr e că mentalitatea generală este pesimistă cînd vorbeşti de România. Viitorul ţării noastre (mic şi negru - după cinici) este clădit pe un prezent incert, iar predicţiile sumbre, bazate pe viaţa de zi cu zi, motivează din ce în în ce mai mult tinerii (şi nu numai) să ia drumul străinătăţii.

Cu toate astea, în toiul avalanşei de plecări şi dorinţe de evadare, paradoxul face ca străinii, cei din occidentul civilizat şi plin de normalitatea după care tînjim, să găsească în România un teren al pionieratului, să găsească aici raţiuni de a veni şi de a-şi clădi o viaţă, departe de străinătatea lor mult visată de noi.

"...Austria de după război 1950-1970: sărăcie, haos, probleme - seamănă foarte mult cu România de azi" - mărturiseşte Wolfgang Welte, un austriac stabilit în România de cîţiva ani. "Pentru mine România e un flash back al copilăriei mele". Izbitoarele asemănări cu vremurile din copilăria lui, mentalitate, obiceiuri (surpriza tăierii porcului, sau statului pe la portiţă din satele noastre), l-au făcut să dorească să se stabilească aici. Căsătorit cu o româncă, Ina, Wolfgang a ajuns iniţial în România în 1996, cu un proiect susţinut de un arhitec austriac, de origine română, Angelo Roventa. A fost mai apoi director tehnic al Fundaţiei Concordia, iar intenţia de a se stabili definitiv pe plaiurile noastre a apărut în 2003, cînd s-a şi căsătorit şi şi-a cumpărat o casă.

"În România e necesară descentralizarea, scăderea rolului comunităţii mici-locale şi creşterea prestigiului statului şi al instituţiilor naţionale - aceasta ar duce la autonomia reală a indivizilor. Trebuie să te poţi baza în mai mare măsură pe stat, sînt şanse mai mari de reuşită, de