În februarie 1990, generalul Stănculescu fusese instalat în fruntea Ministerului Apărării Naţionale şi cu sprijinul Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), principalul contestatar al fostului ministru Militaru. Trei luni a durat fericirea "mariajului" între noul demnitar şi ofiţerii "rebeli". Cum au devenit indezirabilă gruparea care clama democratizarea armatei şi aflarea adevărului despre Revoluţia română? Chiar scopul acesteia se pare că i-a fost fatal. Atacurile repetate la adresa generalului Chiţac, ministrul de Interne, implicat în evenimentele de la Timişoara, simpatia pentru idealurile Pieţei Universităţii, colaborarea cu opoziţia partidelor istorice şi cu "societatea civilă" au îndepărtat treptat CADA de sfera puterii şi, mai ales, au scos-o din graţiile ministrului Stănculescu.
Şi organizaţia se scindase între timp. Ministrul atrăsese de partea sa "gruparea Stănculescu", după cum i-au numit contestatarii. Membrii ei l-au sprijinit mai ales în preajma alcătuirii noului Guvern, după încheierea alegerilor din "duminica orbului". În numele CADA, s-au trimis Guvernului şi Parlamentului telegrame prin care se cerea menţinerea generalul Stănculescu în funcţia de ministru al apărării, ca "singurul garant al stabilităţii armatei".
Conflictul dintre CADA şi autorităţi s-a declanşat la 5 iunie 1990, când ofiţerii Cornel Şurcu, Ioan Bărbuţă, Petru Liţiu, Silviu Popescu, Ioan Ionel, Octavian Chiriac, Nicolae Cârligeanu, Ion Didoiu şi Laurenţiu Ungur au publicat un comunicat prin care criticau activitatea generalul Mihai Chiţac în fruntea Ministerului de Interne. I se reproşa demnitarului implicarea în evenimentele de la Timişoara. Păstrarea sa, scriau protestatarii, era "o gravă ofensă adusă memoriei eroilor Revoluţiei". O altă cerere a pus însă pe jar autorităţile. CADA recomanda pasivitatea militarilor în cazuri asemăn
