- Editorial - nr. 580 / 26 Iunie, 2010 De cand suntem incercati cu criza economica, ne-am obisnuit sa ne justificam neimplinirile datorita acestui fenomen cu multiple forme de manifestare: criza economica, criza morala, criza sufleteasca etc., etc. Saptamana trecuta, am amintit despre criza din noi; astazi, vreau sa va propun un motiv de meditatie legat de criza de comunicare. Daca, in vremea socialismului, la disciplinele de Socialism stiintific si Economie politica ni se vorbea despre alienarea omului in societatea capitalista, in democratie, avem parte din plin de aceasta suferinta. Romanul din zilele noastre devine tot mai singur, tot mai trist, coplesit, in primul rand, de grija pentru ziua de maine. Alienarea provocata de lipsa de comunicare o intalnim in microcosmosul familial, unde copiii nu mai reusesc sa comunice cu parintii, unde rudele se cauta doar atunci cand au nevoie de un sprijin financiar, de o pila la o oarecare institutie sau persoana. Poate cel mai trist aspect este cel legat de destramarea unor prietenii din motive puerile: pozitia sociala, convingerile politice sau religioase, invidia pentru avutie. Astazi nu mai avem rabdare, nu mai stim sa ne ascultam unii pe altii. Zilele trecute am trait din plin acest fenomen, cu ocazia unei intalniri de lucru a presedintilor celei mai vechi asociatii profesionale din tara, a directorilor de societati comerciale de profil, cu factorii de decizie din Bucuresti. Ma asteptam ca la aceasta intalnire sa fie invitati specialisti din Ministerul Agriculturii, Parlamentului, pentru a ne asculta pasurile, a ne cunoaste preocuparile, iar atunci cand se iau decizii sa se tina cont si de parerile noastre. Din nefericire, nu a fost prezent niciun asemenea reprezentant. La un moment dat, m-am inscris la discutii si le-am spus colegilor ca cea mai grava problema pe care n-am discutat-o este lipsa de comunicare dintre noi