Mădălina Cucoş crescută de o familie de împrumut s-ar putea întoarce la orfelinat după şase ani în care a avut un cămin. Tot mai mulţi asistenţi maternali renunţă la copiii pe care îi au în grijă din cauza problemelor financiare. Guvernul a anunţat că le va lua 25% din alocaţia lunară.
Mădălina Cucoş are 13 ani şi de şase se află în grija unor asistenţi maternali. Mama i-a murit când fetiţa avea doar 6 ani, iar ea şi ceilalţi trei fraţi ai au rămas în grija unei bunici.
Mai citeşte şi:
Drama unei asistente maternale: „Mă doare sufletul că renunţ la copil”
Nu se mai reduc pensiile, dar Guvernul creşte taxele şi impozitele/ Vin preţuri nesimţite
Bătrâna însă nu avea condiţii pentru a-i creşte decent pe cei patru copii, astfel că doi dintre ei au fost duşi într-un centru de plasament, iar Mădălina şi Mihăiţă au rămas câteva luni de zile în grija tatălui.
Imediat ce au terminat clasa I, cei doi au fost preluaţi de specialiştii DGASPC şi în scurt timp au ajuns la familia Roiu din Vaslui. Copiii au rămas împreună aproape doi ani şi jumătate, însă băiatul avea probleme de natură psihică şi a fost dat în grija altei familii.
Teodora şi Ion Roiu au crescut-o pe Mădălina ca pe propriul lor copil, însă scăderea alocaţiei pentru îngrijirea copilului ar putea să-i facă să renunţe la familia lor.
„Nu ştim ce vom face"
De la începutul acestui an, la Direcţia Generală pentru Protecţie şi Asistenţa Copilului Vaslui s-au primit 23 de solicitări pentru retragerea atestatului de asistent maternal. La acelaşi lucru se gândesc soţii Roiu, care spun că nu au nicio şansă să se mai descurce dacă veniturile le vor fi micşorate. „Până acum a fost cum a mai fost, dar de acum chiar nu ştim ce vom face, mai ales că vor să ne mai ia din bani", a spus Teodora Roiu. Femeia se încurajează rapid însă şi, alături de soţul ei, sus