Ieşenii sunt nevoiţi să suporte în continuare aglomeraţia şi mizeria din jurul tonetelor montate în Podu Roş.
Actualul bazar de sub podul Nicolina nu se clinteşte în viitorul apropiat. Directorii din Palatul Roznovanu şi-au dat seama la opt luni după ce au atribuit contractul de execuţie a opt hale metalice pentru viitorul spaţiu comercial din CUG că ar avea nevoie de încă pe atâtea construcţii acoperite.
„În zona fostului hipodrom am montat patru hale, s-au turnat fundaţiile şi urmează să montăm alte patru hale. În această zonă mai aveam nevoie de încă opt hale pentru care trebuie să demarăm licitaţia“, a afirmat Cristi Stărică, şeful Direcţiei Pieţe din cadrul Primăriei. Acesta a menţionat că în bugetul pe acest an nu sunt repartizate fondurile necesare pentru această investiţie, iar singurul mod de a primi banii ar fi o rectificare. Valoarea estimată a achiziţiilor ar fi de 1 milion de lei.
Mutare în ritm de melc
Contractul pentru primele hale a fost atribuit la mijlocul lunii noiembrie 2009. Oferta câştigătoare, a firmei Smart Production, a fost de 950.000 de lei, fără TVA. Potrivit anunţului de participare, halele ar fi trebuit livrate în două luni de la semnarea contractului. Cu toate aceatea, în zona CUG, în prezent sunt montate doar patru hale.
Pe de altă parte, cei 300 de comercianţi înregistraţi în acest moment în Bazar nu vor putea fi mutaţi toţi în acelaşi timp în cele opt hale care ar putea să aibă maximum 160 de spaţii. „Spaţiile sunt de şase sau nouă metri pătraţi şi vor fi date în funcţie de categoria de activitate. Mai avem nevoie de încă opt hale pentru care vom face licitaţie“, a precizat şi Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei. Şefii Primăriei nu au putut spune cu exactitate când vor fi terminate lucrările în CUG, în condiţiile în care mai trebuie realizate şi căile de acces spre viitorul ba