Deşi nu sunt filatelist, am urmărit cu interes pasiunea lui Adrian Marino pentru acest gen de a te deconecta de la realitatea imediată, de multe ori obositoare, şi a te transpune într-o lume aparte.
“Filatelia pentru mine - scrie A.M. în «Viaţaunui om singur» – n-a fost numai un simplu joc, un hobby, o «gratuitate» totală(...), ci şi o metodă, în acelaşi timp, distractivă, amuzantă şi rigurosinstructivă, de «universalizare» şi «documentare». De a coresponda, dacă sepoate, cu toată lumea. Şi de a identifica tot mai mulţi scriitori necunoscuţi.în special orientali şi sud-americani. Pentru a fi cât mai concis posibil,concepusem proiectul unei colecţii de un tip special: o istorie a literaturiiuniversale în timbre. Respectiv, prin efigii de scriitori, cărţi, manuscrise,organizate însă nu în ordinea emisiunilor poştale, ci şi a istoriei literarepropiu-zise”. Aflăm apoi despre “ColecţiaAdrian Marino” că are circa 13-14.000 de piese. “La început – scrie Marino -proiectul România era efectiv irealizabil, utopie, şi-mi dădeam bine seama deacest lucru. Dar după stagiul parizian de câteva luni (1980), când am pututsă-mi procur în condiţii avantajoase de la Carré Marigny peste 1.700 de piese,mi-am dat seama că proiectul, în linii mari, este posibil. Şi am perseverat înaceastă direcţie. Ce voi face cu cele 40 de clasoare, plus cutiile cu plicuri(neexistând încă la noi un Muzeu Poştal, căruia să i le donez), nu ştiu. Poatevor ajunge tot la BCU Cluj. în ultimii ani – se confesează în continuare Marino-, colecţia a înaintat tot mai încet. De la peste 1.000 de piese pe an, lacâteva sute, 500-600 cel mult. Să mai reţinem că filatelistul Adrian Marino acolaborat frecvent la revista “Filatelia”, iar Silviu Dragomir i-a consacrat unarticol elogios pe aceste teme. De asemenea, a colaborat şi la un dicţionaritalian de filatelie literară. A păstrat apoi o legătură cu revista germanăsp
