Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucigaşul pictoriţei din Iaşi, părăsit de nevastă

Publicat in Cancan, sâmbătă 26 iunie 2010 ·

Decizie. Ilie Crudu a făcut recurs la măsura arestării şi va afla pe 30 iunie dacă va fi judecat în stare de libertate Victimă. Ilinca avea numai 24 de ani când a fost înjunghiată mortal de iubitul ei"Cazul Crudu" suscită mare interes la Iaşi, atât de mare, încât, la termenul de ieri, avocaţii aproape că se certau care să îl reprezinte. Una dintre apărătoare susţinea că e angajată de un unchi, iar cea de-a doua spunea că a încheiat deja un contract cu fratele inculpatului. Cum victima lui Crudu era fiica unui artsit celebru în Iaşi, ea însăşi fiind pictoriţă, subiectul e pe buzele tuturor şi e o bună oportunitate pentru avocaţi de a câştiga notorietate.

Arestat imediat după crimă, Ilie Crudu a fost trimis în judecată pe 22 iunie, fiind acuzat de omor cu premeditare. Pe 9 mai el a omorât-o cu zece lovituri de cuţit pe Ilinca Gânju, amanta sa de 24 de ani, pe motiv că aceasta intenţiona să îl părăsească. Avocaţii lui au făcut recurs la măsura arestării preventive, care s-a judecat ieri. Nu s-a luat nicio decizie, următorul termen fiind stabilit pentru 30 iunie.

Trăia cu pictoriţa de trei ani

Ilie Crudu avea domiciliul stabil în Franţa, unde e căsătorit şi are doi copii, dar petrecea destul timp în Iaşi. El absolvise Facultatea de Drept şi voia să intre în Barou, dar a picat examenul, obţinând doar nota 6,33 la examenul de admitere. El are mai multe apartamente închiriate în Iaşi şi trăia din chirii. În Franţa are doi copii. Culmea, pe fetiţa sa o cheamă Ilinca, exact ca pe amanta pe care a ucis-o, iar soţia sa e născută în aceeaşi zi cu Ilinca, adică 10 mai. Tânăra a fost ucisă, de altfel, în ajunul zilei sale de naştere.

El şi soţia sa, Gabi, care e tot româncă, au mai avut divergenţe din cauza relaţiei extraconjugale cu Ilinca. "În trecut el a vrut să-şi lase nevasta pentru Ilinca, a băgat divorţ, însă apoi a închis procesul", spun apropiaţi

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 23 minute
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum 32 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că spune „multe prostii” şi ia în considerare sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei

News.ro acum o ora
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat din nou marţi că este nemulţumit de liderul rus Vladimir Putin şi a spus că ia în considerare impunerea de sancţiuni suplimentare împotriva Moscovei, subliniind frustrarea sa faţă de numărul tot mai mare de

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 44 minute
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 44 minute
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Rogobete, despre mâncarea din spitale: Voi sta la masă cu managerul spitalului şi vom mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor / Mi-este foarte greu să-mi explic cum într-un loc se poate şi în alt loc, cu aceeaşi sumă, nu se poate

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre mâncarea din spitale, că va sta la masă cu managerul spitalului şi vor mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor, el arătând că îi este foarte greu să-şi explice cum într-un loc se po

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Vremea

București
acum

35°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

32°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

24°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°