Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala care-i transformă pe derbedei în "gladiatori"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 26 iunie 2010 ·

"Buză de iepure" creşte următoarea generaţie de cascadori. La 68 de ani, domnu’ Sobi şlefuieşte talentele ascunse din micii infractori şi "copiii-problemă". Sursa: VLAD STĂNESCU

"Ăla mic e Stallone, sau Dumnezeu, că le dau porecle după psihicul fiecăruia. E de fier copilu’!", îşi admiră Szoby Cseh una dintre cele aproape o sută de "odrasle" care îi calcă pragul sălii de sport al Şcolii 22, din Titan, de patru ori pe săptămână, de mai bine de cinci ani.

Puştiul, Mădălin Duţă, are 13 ani, e clasa a cincea şi tocmai făcuse un salt mortal de pe un leagăn care l-a aruncat vreo zece metri până a aterizat pe o prelată. "Stallone, ce faci? Nu trebuie aşa sus! Să-l bate-ţi acasă!", o sfătuieşte amuzat Szoby Cseh pe maică-sa, o bruneţică slăbuţă care, timorată, stătea pe vine la intrarea Clubului Gladiator, de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918.

În jurul lui "domnu’ Sobi", cum îi spun şi copiii şi părinţii marelui cascador român, roiesc vreo zece adolescenţi. Îl privesc ca pe un zeu. I-a adus din stradă în sala de antrenament. Cu toţii fac parte din "Programul de prevenire şi combatere a delincvenţei juvenile", demarat de Szoby Cseh în colaborare cu Primăria Sectorului 3, Bucureşti. Szoby i-a învăţat să lupte, nu să se bată.

"Viaţa e un joc de inimi tari!"

"Sunt superîncântată de ce face domu’ Sobi cu el! Înainte se bătea, se certa... era toată ziua prin copacii vecinilor. Acu’, s-a mai liniştit. Şcoală, antrenamente, ia lecţii de circ, de acrobaţie...", se îmbujorează Mălina Duţă, mama lu’ "Stallone de Titan". Văzându-l pe micuţul creţ cum se aruncă în aer, Mihai, un lungan blond cu coşuri precum pistruii, se bagă la înaintare. Are mâna abia refăcută, după ce şi-a rupt-o.

"Să văd şi io, poate n-am nimic!", se milogeşte puştiul de domnu’ Sobi. Primeşte permisiunea şi sare din leagăn pe prelată. Cade ghemotoc, cr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, prima reacție după ce USR a anunțat că-l susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale: „Nu mă retrag”

Libertatea acum o ora
După ce USR a anunțat că-l susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale 2025, Elena Lasconi a reacționat. Aceasta a spus că nu se retrage din cursa pentru Palatul Cotroceni.

USR a oprit finanțarea campaniei prezidențiale a Elenei Lasconi și îl va susține pe Nicușor Dan: „El e singurul candidat care are şanse să intre în turul 2”

Libertatea acum o ora
USR a luat o decizie importantă în cursa pentru alegerile prezidențiale. Partidul va susține un candidat independent, renunțând la propriul candidat.

Toată țara, sub cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic. ANM anunță un nou episod de vreme deosebit de rece

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis miercuri dimineață alerte cod galben şi cod portocaliu de vânt și viscol în toată țara, valabile pentru ziua de joi. În același timp, meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol până v

VIDEO Ilie Bolojan, prezent la lansarea programului lui Crin Antonescu: „Preşedintele ţării noastre are nevoie de trei lucruri importante”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a fost, miercuri, la lansarea programului prezidențial al lui Crin Antonescu, afirmând despre candidatul coaliției că are încredere că poate fi un preşedinte „decent, care îi respectă pe români de-adevăratelea”. Î

Tatăl lui Vlad Pascu - „Nu cer ca fiul meu să fie liber! Să își ispășească pedeapsa pe care o merită“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un nou termen din dosarul tragediei din 2 Mai a avut loc astăzi, 9 aprilie 2025 la Curtea de Apel Constanța. În fața magistraților avocații lui Vlad Pascu au solicitat o amânare, motivând că au fost recent angajați și au nevoie de timp pentru a se p

Spitalul Municipal Timişoara a rămas fără autorizaţie de funcţionare şi riscă să nu mai ia bani de la Casa de Sănătate

Libertatea acum 27 minute
Spitalul Municipal Timișoara a rămas fără autorizație sanitară de funcționare, iar acest lucru ar putea duce la pierderea finanțării din partea Casei Județene de Asigurări de Sănătate, astfel că bolnavii riscă să plătească spitalizarea sau consultaț

Mai mulți lideri din USR, printre care și Dominic Fritz, îi cer Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru prezidențiale

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă Mai mulți lideri USR îi cer Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru prezidențiale. Potrivit surselor Gândul, Elenei Lasconi i se pregătește inclusiv suspendarea din fruntea USR. Cei care ar sta în spatele acestei mișcări sunt Clot

Prețul pentru telefoanele iPhone s-ar putea tripla la 3.500 de dolari dacă sunt fabricate în SUA

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump s-a lăudat că „locurile de muncă și fabricile se vor întoarce în forță”, în timp ce a lansat tarife fără precedent în întreaga lume. Odată cu intrarea în vigoare a tarifelor sale globale radicale, creșterile putern

Cum a fost întâmpinat Călin Georgescu la secția de poliție. Fostul candidat a venit să semneze controlul judiciar: „Turul 2, înainte!”

Gandul acum 18 minute
Fostul candidat la alegrile prezidențiale, Călin Georgescu, a ajuns, miercuri, la Poliția Ilfov, pentru a semna controlul judiciar. Mai mulți susținători l-au întâmpinat scandând „Turul 2, înainte! Călin Georgescu, președinte.” Călin Georgescu a fos

Jude Bellingham, după ce Real a pierdut cu Arsenal în Liga Campionilor: Suntem norocoşi că am luat doar trei goluri

News.ro acum 2 ore
Mijlocaşul Jude Bellingham consideră că Real Madrid a fost norocoasă că a pierdut doar cu 0-3 cu Arsenal, marţi, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. „Arsenal a fost foarte bună. Au marcat două goluri din lovituri libere, au

Vremea

București
acum

11°
mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

7°/12°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-1°/7°
sâm.

4°/7°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/4°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

10°
mie.

-1°/12°
joi

1°/11°
vin.

1°/15°
sâm.

7°/14°