Ma intreb daca Guvernul Boc putea face mai multe greseli si putea ajunge intr-o situatie mai ridicola decat acum? Si, indiferent de unghiul din care as incerca sa privesc, nu gasesc alt raspuns decat unul negativ.
De cand Emil Boc s-a instalat sef la Palatul Victoria, inclusiv dupa ce PD-L a devenit dominant la guvernare, Executivul nu a luat acele masuri esentiale de redresare economica: auditarea sectorului bugetar, stabilirea standardelor de cost si eficienta urmate de restructurari masive, precum si aplicarea unor autentice masuri anticriza, adica de stimulare a sectorului privat. Fara aceste directii clare era de asteptat ca, sub presiunea crizei, situatia economica a Romaniei sa se deterioreze.
Desi degradarea putea fi lesne citita in cifre, Guvernul a intampinat vizita decisiva a delegatiei FMI cu mare relaxare, declaratii de maxim optimism si fara niciun plan de masuri, mizand, probabil, pe faptul ca reprezentantii FMI vor inghiti din nou galustele si vor da banii, ca doar n-or lasa de izbeliste o tara UE.
Asa se face ca intransigenta FMI l-a prins, cum s-ar zice, cu chilotii in vine si fara nicio strategie. De la anuntul prezidential din 6 iunie guvernantii au avut nevoie de trei saptamani pentru a inchega un plan de actiune, astfel incat, practic, intreaga procedura, cu tot cu analiza Curtii Constitutionale, a fost impinsa pana in buza board-ului FMI. E drept, opozitia a mancat vreo trei zile la motiune, insa acestea nici nu conteaza prin comparatie cu timpul pierdut de Guvern.
Mai mult decat atat, Guvernul a riscat pana la limita, mizand pe o masura de constitutionalitate cel putin discutabila, lucru pe care macar premierul, profesor de drept constitutional, putea sa-l stie. Acum diverse voci din PD-L, in frunte cu Valeriu Stoica, reclama decizia CCR ca fiind inadmisibila. Poate ca asa este, n-am caderea sa j
