Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Vasilescu: Teoretic, majorarea TVA va urca inflatia la 10-12%. Exista pericolul deprecierii leului

Publicat in HotNews, sâmbătă 26 iunie 2010 ·

Majorarea TVA de la 19% la 24% ar putea duce inflatia la 10-12%, iar o inflatie mare creste si pericolul deprecierii leului, desi acest scenariu nu este obligatoriu sa se transpuna "mot-a-mot" in practica, a declarat, sambata, pentru Mediafax, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isarescu. "Este un pericol ca o inflatie mare sa determine o depreciere a leului. Trebuie sa avem grija sa nu ajungem acolo", a afirmat oficialul BNR.

"Teoretic ar putea fi doua momente din punct de vedere al efectelor asupra inflatiei. In primul, scumpirea marfurilor cu 5% ar duce la o inflatie de 10%. Pe urma, al doilea moment ar putea determina majorarea inflatiei cu inca doua procente, din cauza panicii, lacomiei comerciantilor etc", spune Adrian Vasilescu. "Exista multe puncte care pot interveni pentru ca inflatia sa nu creasca asa de mult, dar nu este posibil sa nu creasca deloc", a adaugat acesta."In toate sectoarele este nevoie de restructurare, intrucat nici sectorul privat, cu exceptia unor companii de elita, nu a realizat restructurare, decat ajustari de personal si salarii", a adaugat oficialul BNR.Adrian Vasilescu mai spune ca o coordonare a politicii fiscale cu cea monetara este "absolut necesara".Referitor la nivelul la care va ajunge inflatia in urma majorarii TVA, Adrian Vasilescu a spus ca BNR are mai multe scenarii, dar nu a dorit sa dea detalii: "Solutia neconstitutionala ar fi fost din punct de vedere economic mai buna. Logica juridica a batut-o pe cea economica. In acest context, alta solutie mai buna nu cred ca exista. Totusi, aceasta este solutia cea mai dura".Adrian Vasilescu a mai adaugat ca firmele au fost deliberat ajutate prin faptul ca nu a fost majorata si cota unica de impozitare.

BNR a fixat pentru acest an o tinta de inflatie de 3,5%, cu un interval de variatie de plus/minus un punct procentual, si estimeaza ca rata anuala s

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a anunțat că acceptă să fie premier, dacă George Simion va fi votat președintele României

Libertatea acum 5 ore
Fostul candidat la președinție la alegerile din noiembrie 2024, Călin Georgescu, a recunoscut vineri, 16 mai, că vrea un tandem cu George Simion, dacă acesta va câștiga turul doi al alegerilor prezidențiale.

EXCLUSIV Libra Bank a blocat conturile AUR și a sesizat Oficiul pentru Spălarea Banilor pentru ”tranzacții suspecte” către firme controlate de Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV / Marius Lulea a refuzat să declare sursa averii

G4Media acum 10 ore
Libra Bank a blocat în acest an conturile AUR și conturile a trei firme la care prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea e asociat, au declarat surse guvernamentale pentru Economedia. Banca a blocat conturile pentru că Marius Lulea nu a declarat sursa

Reacția lui Nicușor Dan după ce Anamaria Gavrilă i-a cerut să facă un consult psihiatric: „E nevoie de bun simț”

Libertatea acum 6 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a răspuns recent la o serie de acuzații controversate, în cadrul unui interviu la Prima News. Acesta a fost întrebat despre solicitarea liderului POT, Anamaria Gavrilă, de a face un con

Macron anunță că Europa pregătește sancţiuni împotriva Moscovei „în coordonare” cu Washingtonul

HotNews acum 4 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că europenii continuă să pregătească sancțiuni împotriva Rusiei „în coordonare” cu Statele Unite, pe care le-ar impune dacă Moscova va continua să refuze o încetare a focului în Ucraina, relatea

VIDEO Maia Sandu a votat la ambasada României la Tirana

HotNews acum 6 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care are și cetățenia română, a votat, vineri, pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România și a publicat un clip video pe Instagram de la secția de votare. Sandu se află în Albania la Sum

Reacții tăioase după ce Ștefan Bănică Jr. a anunțat cu cine votează dintre George Simion și Nicușor Dan: „Lipsă de respect față de fani”, „Nu mă așteptam”

Libertatea acum 4 ore
Ștefan Bănică Jr. și-a atras un val de comentarii negative pe pagina de Facebook vineri, 16 mai, după ce a anunțat public că îl votează pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale care vor avea loc peste două zile.

Avertismentul MAI, înainte de alegeri: A fost reactivată rețeaua de site-uri clonate care imită instituții și publicații / Cum păcălesc utilizatorii

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trage un semnal de alarmă privind o campanie de influențare a alegerilor prezidențiale din România, desfășurată printr-o rețea de pagini clonate care imită site-uri oficiale, televiziuni și publicații cunoscute. P

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 196.000 de alegători au votat până la ora 20.40 în străinătate

Ziua Constanta acum 7 ore
În diaspora, până vineri, 16 mai 2025, la ora 20:40, 196.572 de alegători s-au prezentat la urne pentru a-și exercita dreptul la vot la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Potrivit AEP, de la deschiderea urnelor și până vi

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 10 ore
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Directoratul de Securitate Cibernetică avertizează: Risc cu impact ridicat Malware livrat prin Google Calendar / Cum este realizat atacul

News.ro acum 7 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avettizează, vineri, cu privire la o tehnică sofisticată prin care atacatorii reuşesc să distribuie malware într-un mod extrem de discret şi greu de detectat. Metoda constă în utilizarea invitaţiilor t

Vremea

București
acum

10°
sâm.

8°/14°
dum.

7°/21°
lun.

12°/23°
mar.

8°/21°
Iasi
acum

sâm.

7°/11°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

6°/10°
Constanta
acum

13°
sâm.

10°/16°
dum.

9°/19°
lun.

13°/22°
mar.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/13°
dum.

6°/16°
lun.

7°/13°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
lun.

10°/16°
mar.

8°/19°