De când au hotărât să fenteze criza, Cristi şi Alexandra au început să consume mai puţină apă şi să fie mult mai atenţi la “detalii”, care îi vor ajuta să primească facturi mai mici.
♦ Când spală vasele, Alexandra nu mai lasă apa să curgă non-stop! Îşi prepară mai întâi un amestec de apă cu detergent în care curăţă farfuriile, apoi le limpezeşte.
♦ La duş sau atunci când se spală pe dinţi, fiecare membru al familiei are datoria să facă economie. Nu mai fac baie în cadă, folosesc doar duşul. “Gata cu risipa”, spune Cristi, în timp ce dă indicaţii fiecărui membru al familiei, referitor la noile reguli din casă.
♦ Atunci când spală rufe, setează maşina de spălat pe temperatura cea mai scăzută, pentru un consum redus de energie.
♦ Cei doi tineri căsătoriţi au decis chiar să mute frigiderul într-o încăpere mai întunecoasă, respectiv pe hol, şi asta după ce au aflat că poziţionarea lui într-o cameră cu temperatura de 30 de grade înseamnă un consum dublu!
♦ Toate electronicele sunt scoase din priză atunci când nu sunt folosite.
De câteva luni, criza financiară face zilnic victime! Zeci de mii de oameni au rămas fără loc de muncă, alţii au avut lefurile tăiate şi nenorocirile nu se termină aici! Cum la redacţia noastră “a plouat” cu scrisori în care cititorii ne spuneau că nu o mai pot scoate la capăt din cauza cheltuielilor, am decis să publicăm o serie de articole în care să vă dăm mici ponturi prin care puteţi face economii. Pentru asta, am luat exemplul familiei formate din Cristi, Alexandra şi cei doi copii ai lor, Andra şi Marius. Cu ajutorul lor, Libertatea vă va învăţa cum să faceţi faţă crizei. De asemenea, aşteptăm şi sfaturile dv. despre cum realizaţi economii în această perioadă. Vă aşteptăm mesajele pe adresa de e-mail fenteazacriza@libertatea.ro.