Primarul Timişoarei, aflam zilele trecute, refuză să semneze protocolul de predare-primire pentru cele patru unităţi sanitare pe care administraţia locală urmează să le preia, deşi termenul-limită fusese 10 iulie. Gheorghe Ciuhandu îşi motivează gestul prin nesiguranţa pe care o are în privinţa stingerii, cu bani de la bugetul naţional, a datoriilor pe care aceste spitale le înregistrau în 31 martie (data prevăzută în legea privind descentralizarea din domeniul sănătăţii) – suma trece de 17,5 milioane de lei, adică mai mult de patru milioane de euro. Gestul a atras după sine reacţia prefectului de Timiş care contraatacă prin motivaţia că „niciunde nu e scris în protocol că spitalele vor fi preluate cu tot cu datorii”. Şi totuşi, există semne de întrebare care nu doar menţin incertitudinea, dar perpetuează, în defavoarea comunităţii locale, antologicul deja „război rece” dintre primarul Timişoarei şi prefecţii de Timiş.

Făcând abstracţie de aceste divergenţe politice, ciclice, vechi şi pe teme din cele mai variate, dar şi de declaraţiile pe care edilul Timişoarei le face, de ani de zile, în favoarea descentralizării, acum, refuzul său de a prelua spitalele este oarecum de înţeles – nu neapărat şi de acceptat (pentru că nu a fost însoţit de o alternativă) –, din cel puţin două motive : 1. ambiguitatea legii. 2. nesiguranţa Municipalităţii că se va putea achita onorabil de această sarcină. Vorbind despre ambiguitatea legii, observăm pe de o parte neclaritatea formulării textului de lege, care poate, dar, totodată, nu poate garanta 100% preluarea datoriilor de către bugetul de stat a datoriilor acestor spitale, ordonanţa arătând că aceste creanţe se plătesc doar dacă unităţile respective îndeplinesc “condiţii şi modalităţi de stingere a obligaţiilor de plată”, acceptate de Ministerul Sănătăţii şi C.N.A.S. Care sunt aceste “condiţii şi modalităţi” nu se specifică, l