Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Leii“ intră în arenă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 iunie 2010 ·

Şocul optimilor de finală propune un nou episod din rivalitatea istorică dintre Germania şi Anglia. Antipatia dintre cele două naţiuni fotbalistice datează de 44 de ani, de la finala Mondialului din 1966, decisă de un gol controversat care a adus titlul Angliei.

Şi astăzi îşi dau cu părerea germanii şi englezii despre faza în care Geoffrey Hurst şutează în bara transversală, de unde mingea a trecut sau nu linia porţii. Aşadar, dintr-un „nimic" s-a născut poate cea mai dură rivalitate oferită de sportul-rege.

Ulterior, de fiecare dată când s-au intersectat, din confruntările Germania - Anglia au ieşit scântei. „V-am bătut revenind de la 0-2!", spun teutonii, amintind meciul din 1970. „Ce poate fi mai frumos decât un 5-1 la München? (n.r.: în 2001, în preliminarii)", se consolează britanicii.

„V-am stricat inaugurarea Wembleyului!", răspund nemţii. „Şi ce dacă, ultima dată noi am câştigat! (n.r.: în 2008, într-un amical)", se aude din partea insularilor. „Dacă ajungem la penaltyuri, sunteţi ca şi bătuţi!", mai spun germanii, care-şi amintesc de confruntările de la Cupa Mondială 1990, respectiv Euro 1996.

„Motorul" Germaniei s-a stricat!

Per total, argumentele istorice din războiul anglo-saxon se contrabalansează, echilibrul fiind mai mult decât evident. Patru întâlniri la CM, toate încheiate la egalitate după cele 90 de minute regulamentare! Bătălia psihologică dintre Germania şi Anglia a început cu titlurile din presă şi a continuat cu „cazul" Beckenbauer, ale cărui afirmaţii i-au jignit pe britanici. De asemenea, nu au lipsit declaraţiile de complezenţă.

„Anglia rămâne Anglia. Axa formată din Terry, Lampard, Gerrard şi Rooney e cea mai tare din Europa", a spus selecţionerul german Löw. În plus, Anglia este avantajată de indisponibilitatea lui Cacau şi de problemele medicale pe care le au Schweinsteiger şi Boateng. „Schweini este mot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 9 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Bolojan, despre asumarea răspunderii pe noul pachet de măsuri: Se va lua o decizie în coaliţie cu privire la modul în care aceste pachete vor fi adoptate, din punct de vedere legal. Acest lucru o să-l aflaţi până la sfârşitul lunii iulie

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, despre asumarea răspunderii pe noul pachet de măsuri privind reforma administraţiei publice, că se va lua o decizie în coaliţie cu privire la modul în care aceste pachete vor fi adoptate, din punct de veder

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°