Asociez consumul seminţelor de floarea-soarelui sau de bostan cu mersul la stadion. Şi cu vizionarea unui meci de fotbal, oriunde ar fi, numa' să fie şi cu o bere în faţă şi cu prieteni, la fel de chibiţi ca şi tine. Sămânţa prăjită de floarea-soarelui e emblema mahalalelor, unde se strâng la poartă, întru tocarea verbală a vecinelor, balaoacheşe pline de expresii mai colorate decât ele.

Mai nou, asociez consumul seminţelor mitingurilor la care protestatarii vin cu o citirică de apă într-o mână şi cu o pungă de floarea-soarelui în cealaltă... Precum mulţi alţi producători care încearcă să speculeze foamea de bani a românilor şi visul lor perpetuu de a se îmbogăţi instant, Nutline asociază scuipatul cojilor printre dinţi cu sloganul "răzuieşti şi câştigi". Trecute prin ciurul publicităţii şi prăjite pe micile ecrane, seminţele de floarea-soarelui au devenit "seminţe PPC". "Poate Pică Ceva".

Nutline a folosit o campanie publicitară tip serial. Patru episoade filmate cu aceleaşi personaje ("doi pe-o canapea"), acelaşi decor (montat pe o scenă de teatru), sub acelaşi reflector, acelaşi hăhăit din public şi acelaşi aer de scheci cu sifon, spus în grădina de vară. El e şofer de taxi, ea are o ocupaţie incertă. Foloseşte soluţii de curăţat, îşi pune castraveţi pe ochi, calcă rufe şi se uită la telenovele. Simptome de casnică. N-o să mă declar surprinsă de misoginismul promovat de toate cele patru episoade ale campaniei, în fond, în majoritatea reclamelor "made in România", femeia apare în ipostaze menite să-i sublinieze doar calităţile de gospodină legată de cratiţă şi de petele de pe rufe.

Deci, nu asta m-a nedumerit la spoturile Nutline, ci evidenta contradicţie dintre morala din naraţiunea reclamelor şi sloganul comun, promovat la finalul lor: "câştigă (nu "poţi câştiga", ci "câştigă" de-a dreptul!) 100 de euro pe oră la tine acas