Radiografia unei tragedii
28 iunie 1940
Curand dupa al treilea cantat al cocosilor, taranii de pe malul romanesc al Nistrului au auzit un vuiet puternic si continuu venind dinspre Rasarit. Ceva nedeslusit, un fel de talaz de noroi, inainta implacabil, acoperit de mantia noptii. Se deschisesera portile Iadului? Iesiti cu mic, cu mare, din case, oamenii si-au facut - inspaimantati - semnul crucii. Din cand in cand, razbatea un latrat metalic, dar creierul refuza sa-l asocieze cu pacanitul mitralierei, fiindca - nu-i asa? - granicerii nostri ar fi ripostat. Dar vuietul se apropia, se apropia... "Vin rusii! Vin rusii!". O banuiala, alimentata de lipsa de reactie a granicerilor, s-a infipt, totusi, in inimile celor care patimisera in primul razboi si in primii ani dupa revenirea la "patria muma": atunci, atacurile bolsevicilor au primit raspunsul cuvenit aproape instantaneu. Acum, insa, nu se vedea tipenie de om, de parca soldatii romani intrasera in pamant. Gandul de a fi parasit tocmai de cei care au datoria sa te apere, chiar si cu pretul jertfei supreme, va fi avut in acele momente intensitatea emotionala a pasirii spre esafod. Daca erau lasati de izbeliste - teama si trecutul le spuneau raspicat ca asa este - trebuia sa fuga in graba. De un veac si jumatate, rusii duceau o politica de epurare etnica crancena. Era periculos sa nu fi rus; abia se incheiase uciderea prin infometare a milioane de ucraineni... Cei mai in putere - nu toti, din nefericire - si-au adunat repede cateva boarfe, ceva de-ale gurii, si-au luat copiii si s-au indreptat spre gara. Incepea exodul spre Bucuresti, capitala Romaniei Intregite. Intrucat trenurile de persoane erau rezervate cu o destinatie speciala - de armata, cum aveau sa afle - li s-au pus la dispozitie marfare cu platforme neacoperite, cei norocosi avand parte de vagoane de vite.
Ivirea zorilor dezvaluia u
