Dunărea a atins, azi, la Călăraşi cota de inundaţie, 620 de centimetri, cu un debit de 13.200 metri cubi pe secundă. În următoarele şase zile apele fluviului vor creşte cu încă 12 centrimetri, atingând un debit de 13.343 metri cubi pe secundă.
„Deocamdată, nu sunt probleme, dar, împreună cu specialiştii de la Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare(ANIF) monitorizăm toate digurile din judeţ. În comuna Borcea, s-a spart un dig provizoriu, dar nu sunt în pericol locuinţe şi animale, apa a intrat doar pe islazul comunal“, a declarat Ion Rotaru, director Apelel Române-Filiala Călăraşi.
În urmă cu două zile, directorul Rotaru s-a deplasat în teren, alături de reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a vedea cum stau lucrurile. În comuna Borcea, din Călăraşi şi Buliga, din judeţul Ialomiţa, apa a făcut o breşă în digul provizoriu şi a inundat 15 din cele 680 de hectare ale islazului comunal. Autorităţile spun că, din fericire, nu există victime, însă apa cuprinde în continuare suprafeţe tot mai mari.
Se prognozează creşteri
Azi, la Călăraşi, Dunărea a atins cota de inundaţie, 620 de centimetri, cu un debit de 13.100 metri cubi pe secundă. În următoarele şase zile, specialiştii prognozează o creştere cu 12 centrimetri, adică, o cotă de 632, iar debitul va ajunge la 13.343 metri cubi pe secundă. Autorităţile monitorizează toate digurile din judeţ pentru identificarea eventualelor infiltraţii de apă din braţul Borcea. Incintele îndiguite Boianu - Sticleanu, Călăraşi - Raul, Unirea - Jegălia - Gâldău şi Borcea de sus cu sectoarele II şi III se menţin în faza a doua de apărare, iar Borcea de sus cu sectoarele I şi IV, Olteniţa - Surlari - Dorobanţu, şi Greaca - Argeş - Chirnogi se se află în faza I de apărare.
Măsură preventivă
În oraş, în Parcul Central au fost luate deja măsuri pre