Ceva îţi spune că aceşti oameni vor învinge greutăţile.
Eram în Germania, în ţinutul ceasurilor cu cuc şi al prăjiturii cu cireşe din Pădurea Neagră, pe când în România îl arestau pe Dan Diaconescu, iar Curtea Constituţională arunca în aer „Planul A" de austeritate. Nu că Germania nu ar avea probleme - cine e scutit astăzi de ele? Dar când vezi munca lor temeinică, nu înrobitoare, ci organizată şi demnă, când îi vezi cum îşi preţuiesc timpul liber, când vezi pensionarii bucurându-se de viaţă în staţiunile şi orăşelele ca din poveştile fraţilor Grimm, atunci ceva îţi spune că aceşti oameni vor învinge greutăţile, cum au mai făcut-o.
Germania ajuns din ruină o mare putere economică a lumii, în decursul unei generaţii, prin muncă, organizare şi solidaritate. Imaginaţi-vă o fabrică ajunsă după război un morman de cărămizi şi fiare contorsionate. Patronii şi angajaţii aveau un interes comun: să o facă să meargă. Azi, librăriile germane sunt pline cu albume de fotografii şi DVD-uri care spun asemenea poveşti. Ei bine, oamenii aceia de după război s-au pus la muncă nemţeşte, împreună, patroni, directori şi muncitori, iar la sfârşitul zilei au mâncat de la acelaşi cazan supa de cartofi şi varza călită. Aşa s-au clădit nu numai fabricile, ci şi, sau mai ales, solidaritatea socială, responsabilitatea angajaţilor pentru bunul mers al companiei, responsabilitatea companiei pentru bunăstarea angajaţilor. Şi responsabilitatea statului pentru respectarea regulilor, pentru investiţiile în educaţie, sănătate, infrastructură.
Astăzi, în România, unii decretează sfârşitul statului social, confundându-l cu statul risipei şi al furtului organizat la cele mai înalte niveluri din ultimii 20 de ani. Dar un stat eficient nu poate fi decât social, asigurând cetăţenilor acces la educaţie, sănătate, siguranţă, infrastructură, bătrâneţi demne. Cum se pot obţine şi până la
