Companii americane precum Chevron sau ExxonMobil vor să cumpere participaţii la conducta Bugas-Alexandropolis şi să livreze petrol prin intermediul acesteia din zona Caspică către Europa, a declarat Plamen Rusev, director al diviziei bulgare a companiei care dezvoltă proiectul conductei trans-balcanice, într-un interviu acordat Novinite.com.
Rusev a arătat că grupurile petroliere americane cu activităţi în Marea Caspică şi Marea Neagră supraveghează îndeaproape situaţia realizării conductei.
„Americanii sunt oameni bogaţi, iar oamenii bogaţi cumpără doar case finalizate. Este mai scump, dar ei asta preferă. Doar oamenii săraci cumpără apartamente înainte de construcţie. Aşa că să nu fiţi surprinşi ca, odată ce conducta Burgas-Alexandropolis va fi funcţională, să vedeţi companii americane cumpărând participaţii la acest proiect", a spus oficialul bulgar.
"Prin conductă va curge petrolul americanilor"
Acesta a arătat că americanii pot cumpăra acţiuni şi de la bulgari, şi de la greci, şi de la ruşi (părţi implicate în proiect - n.r.).
„Ei (companiile americane - n.r.) vor plăti mai mult, dar nu vor lăsa proiectul în afara controlului lor, pentru că petrolul lor va fi cel care va curge prin conductă. Acesta este adevărul", a mai spus Plamen Rusev.
Oleoductul care va lega portul bulgar Burgas de oraşul grec Alexandropolis este considerat concurentul conductei Contanţa-Trieste. Proiectul în care este implicată România a fost amânat în mod repetat de mai bine de zece ani, din cauza faptului că ţările implicate (România, Serbia, Croaţia, Italia) nu au reuşit să ajungă la un numitor comun.
Studiul de fezabiltiate va trebui revizuit, pentru că cel din 2005 nu mai este de actualitate. Ţări precum Kazahstan şi Azerbaidjan sunt extrem de interesate să devină atât furnizori de petrol pentru această conductă, cât şi finanţatori.