Se acrediteaza ideea ca tara va intra intr-o apocalipsa a taxelor, si unii care priveau pana recent cu compasiune spre pensionari sunt incercati mai nou de un sentiment de ciuda: Asta ati vrut? Asta ati capatat!
Dar sa nu va bucurati prea tare, stati sa vedeti ce-o sa patim cu totii din cauza voastra! ... Cata nemernicie!
Justificarile guvernantilor
Vasazica am descoperit cauza dezastrului. Pentru dezechilibrul bugetar sunt de vina parintii si bunicii nostri, care rastoarna principiul ca nu e prost cine cere, ci ala care da! Pentru orbul gainii guvernantilor sunt tot ei responsabili. Au apucat sa se bucure vreo doi ani pentru o majorare a pensiilor care le-a permis sa-si comande un sicriu din fag in loc de unul din brad - alea din carpen sunt numai pentru demnitari - si n-au mai mancat doar parizer prajit, tacamuri si coaste afumate. Pai atunci sa le scoatem ochii, nu?
Eu inteleg amaraciunea lui Sebastian Vladescu. Ar fi vrut sa opereze acolo unde indica manualul de economie ca e buba, la asigurarile sociale, unde bugetul a luat-o razna in 2008. Dar care este justificarea guvernantilor pentru actuala stare de fapt? Dezmatul bugetar al Cabinetului Tariceanu, deciziile electorale care au grevat averea tarii de niste obligatii care au impins-o in prapastie.
In parte, asa este. Striga zilele astea un parlamentar liberal prin platouri: Si ce, puteti sa ne acuzati ca am marit pensiile, daca tot am realizat crestere? Da, poate raspunde ratiunea economica. Daca volumul contributiilor nu se mareste, nu ai baza necesara ca sa purcezi la o asemenea masura. Decat daca esti inconstient. Din acea crestere economica puteau plati liberalii niste kilometri de autostrada sau niste cofinantari pe proiecte europene - de pilda, in materie de energie verde, unde UE varsa 90 la suta din bani, sau de turism. Sau puteau pune de-o par