Gheorghe Petraşcu (Petrovici), Iorgu cum i se spunea de către intimi, s-a născut în Tecuci, în 1872. Părinţii săi, Constantin Petrovici şi Elena, erau proprietarii unei podgorii la Nicoreşti, ţinutul Fălciu. Fratele mai mare, Nicolae, a fost diplomat, scriitor, critic literar şi de artă, cel de-al doilea frate, Vasile, doctor, iar Gheorghe a devenit unul dintre cei mai mari, dacă nu chiar cel mai autentic pictor al epocii sale. "Petraşcu e un om cumsecade. Are casă proprie, nevastă, copii, nu fumează, nu bea, nu se îndoapă cu stupefiante, e econom, la 9 seara este în pat şi la 7 dimineaţa la lucru. Nu-şi rade mustaţa, nici nu poartă plete, e îmbrăcat corect, iar ca lectură preferă Brătescu-Voineşti. În înfăţişarea lui exterioară Petraşcu nu are nimic de artist, şi mai puţin încă de nebun", scria Tonitza în 1928.
Chipul maestrului Petraşcu ne este cunoscut datorită numeroaselor autoportrete. Avea o figură blândă şi vorbea molcom, cu nuanţe moldoveneşti. "Ca om, era demn şi rezervat, sobru şi economicos, nu ezita însă să deschidă mai larg punga când era vorba de un covor persan, de cărţi de artă. Se îmbrăca îngrijit şi alegea lingerie şi cravate fine, călătoarea des în străinătate să nu scape vreo manifestare artistică mai importantă. El şi-a educat copiii cu o grijă de toată lauda, trimiţându-i să-şi completeze studiile şi să se perfecţioneze la Paris. Petraşcu şi-a clădit o casă, cu atelier pe gustul lui", scria în memorii K.H. Zambaccian.
CASELE PETRAŞCU
În 1913, după căsătoria cu Lucreţia C. Marinescu, cu care a avut doi copii - Mariana, graficiană, şi arhitectul Gheorghe (Pichi) Petraşcu, familia se mută în casa din Str. Căderea Bastiliei (fostă Cometa) numărul 1, colţ cu Piaţa Romană. Clădirea construită de arhitectul Spiridon Cegăneanu are trei niveluri, atelierul fiind la ultimul etaj. "Câteva trepte en colimaÎon legau atelierul de e
