Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CM 2010: Ghana - SUA 2-1. Pentru mândria Africii urmează Uruguay

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 27 iunie 2010 ·

Naţionala Ghanei, singura echipă africană care a trecut de faza grupelor, a reuşit calificarea în sferturile de finală ale CM 2010, după o victorie în prelungiri, scor 2-1, cu Statele Unite ale Americii.

La 20 de ani după ce Camerunul a ajuns în sferturile de finală la CM 1990, din Italia, Ghana se califică în aceeaşi fază a competiţiei la CM 2010, unde va întâlni naţionala Uruguayului.

Ghanezii au reuşit o primă repriză foarte bună. Au marcat rapid prin Boateng, jucătorul care are un frate în naţionala Germaniei, şi au ţinut mingea departe de careul lui Kingson.

Partea secundă a fost a americanilor, antrenorul Bradley lăsându-l mult mai liber pe Dempsey. Acesta a scos penaltyul care s-a dovedit cel al egalării, după ce vedeta Donovan a tras imparabil.

Americanii erau pe tot terenul, numai că africanii au lovit din nou scurt şi rapid, în debutul prelungilor, după un gol al lui Gyan. Atacantul a preluat pe piept o minge care venea de la tocmai 40 de metri şi a şutat sub bară pentru 2-1.

Comentariu live:

min 120. Ocazii peste ocazii pentru americani, dar Kingson, portarul ghanez, este excelent. Ghana a scris istorie.

min 115. Muntari, un super-jucător, este rezervă în naţionala Ghanei. Intră şi el pe acest final de meci, în care Ghana a ales o apărare foarte aglomerată. Să vedem dacă africanii vor rezista!

min 115. S-a terminat prima repriză de prelungiri. Ghanezii se apără bine şi reuşesc chiar să ţină mingea destul de departe de poarta lui Kingson. Le era tare bun Essien acum.

min 100. Americanii au preluat iniţiativa. De fapt, nu au cedat-o decât un minut, dar atunci Gyan a marcat. Bună atitudinea echipei americane, care nu a avut niciun moment de cădere după gol.

min 97. Fază rapidă a americanilor, mingea a ricoşat undeva la marginea careului ghanez, dar şutul este blocat de Ayew. Africanii aleargă extraordin

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 15 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 25 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°