Prins în vârtejul miraculos al aducerii unei cărţi în faţa publicului, am cam neglijat marea sărbătoare a fotbalului, de care avem parte o dată la patru ani.
„Sfârşitul Ceauşeştilor" m-a acaparat într-o aşa măsură, încât Cupa Mondială a trecut pe planul doi. Dar tot am tras cu coada ochiului spre Africa de Sud! Mi s-a întâmplat să pierd câte-un meci, pentru că tocmai mă deplasam dintr-un oraş în altul, dar odată ce ajungeam la hotel, uneori mult după miezul nopţii, căutam telecomanda şi butonam cu febrilitate, pentru a găsi un rezumat al partidei ratate. Şi slavă Domnului, armata de sateliţi de pe Cer ne oferă o mulţime de soluţii.
Revin în actualitate odată cu intrarea Campionatului Mondial de fotbal în faza meciurilor eliminatorii. Numai bine cât să tragem câteva concluzii după maratonul grupelor, care a înjumătăţit numărul participantelor, şi să vedem cum cerne sita optimilor de finală.
Când citiţi aceste rânduri, mai sunt în competiţie 12 dintre cele 32 de echipe aliniate la startul competiţiei. Mâine-seară vor rămâne cele opt care se vor bate în sferturi de finală.
Grupele au trimis acasă formaţiile modeste (gen Coreea de Nord, Honduras, Noua Zeelandă, Algeria), dar şi mari favorite precum Franţa şi Italia, finalistele ediţiei precedente. Istoria va reţine că ditamai campioana mondială a fost depăşită de Paraguay, Slovacia şi - ţineţi-vă bine! - Noua Zeelandă.
Au capotat şi africanii: din cinci echipe, una singură (Ghana) s-a calificat în „optimi" şi, apoi, în „sferturi". Dar tocmai această ultradisciplinată trupă antrenată de un sârb ar putea deveni prima formaţie africană calificată în semifinale, în istoria de 80 de ani a Cupei Mondiale.
Eliminarea prematură a Africii de Sud marchează o altă premieră: cea dintâi ţară organizatoare care nu depăşeşte faza grupelor. A trebuit să ajungă Mondialul pe pământ african