Europa este reprezentată în optimile de finală ale campionatului mondial de fotbal din 2010 de o mână de echipe – Germania, Anglia, Olanda, Slovacia, Portugalia, Spania, încât nu se poate considera suficient reprezentată, chiar dacă cinci dintre marile ei forţe continuă cursa pentru titlu.

Suficient reprezentată sepoate socoti însă America de Sud: cu Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay,Chile, acest continent şi-a promovat cam tot ceea ce are mai competitiv într-ofază avansată a competiţiei. Jocul acestor echipe sud-americane este însă cevaparticular şi încântător: este un joc colectiv, bine asumat şi eficace, cujucători foarte tehnici, care şi-au însuşit lecţia după care personalităţileinovează, dar victoria se asigură de echipe sudate. Franţa şi Italia, de pildă,prezentau, fiecare, destule personalităţi, dar jocul ca echipă era fărăcoerenţă. Iar rezultatele se cunosc. America de Nord este orevelaţie a competiţiei. Atât SUA, cât şi Mexic au prezentat un joc curajos,neinhibat de prestigiul istoric al adversarilor de pe teren, etalând capacităţide a purta atacuri în viteză, la firul ierbii sau pe sus, şi de a se mobilizarapid şi inteligent în apărare. Jocul tehnic al sud-americanilor şi rigoareaorganizării de inspiraţie europeană au ajuns în America de Nord aici la osinteză ce dă rezultate pozitive. Africa s-a prezentat subaşteptări, doar Ghana reuşind să pătrundă în optimi. Mulţi jucători din Africade Sud, Nigeria şi Camerun sunt compleţi ca tehnică, pregătire fizică,orientare în teren, dar nici una dintre aceste echipe nu dispune de pregătireşi organizare ofensivă care să o proiecteze între primele echipe ale lumii.Algeria este o copie izbutită a campionatului francez, în care joacă mulţidintre jucătorii ei, iar Coasta de Fildeş îi are pe Drogba şi Kalou în faţă,ceea ce nu este de ajuns. Asia este a doua revelaţie aturneului final. Japonia şi Coreea de Sud p