Absolvenţii din acest an ai Universităţii de Artă şi Design şi-au prezentat, aseară, cele 35 de colecţii vestimentare în incinta hotelului Continental din centrul municipiului Cluj-Napoca, în cadrul Galelor UAD. Tinerii au creat peste două sute de ţinute.
Ţinutele create de studenţi, care fac parte din colecţia toamnă-iarnă, au fost prezentate pe podiumul amplasat în incinta hotelului-emblemă al oraşului, după ce tot aici, deşi clădirea nu este folosită, au avut loc ultimele două petreceri de închidere a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Evenimentul, care a început puţin după ora 20.00, a cuprins atât creaţiile absolvenţilor studiilor de licenţă, cât şi de masterat, pentru prima dată în istoria de 16 ani a Galei. La Continental au fost prezente creatoarea Doina Levintza şi Rene Mardellat, rectorul Institutului de moda Mod’Spe Paris, membre ale juriului.
VEZI GALERIE FOTO!
“Pentru absolventi aceasta gala este extrem de importanta, iar unii dintre ei poate vor avea norocul sa atraga atentia juriului si sa ajunga sa aiba prezentari si mai mari pe viitor.”, a spus Radu Pulbere, şeful secţiei de arte textile din cadrul UAD.
Gala din acest an a numărat 183 de absolvenţi la nivel de licenţă şi alţi 148 de absolvenţi ai studiilor de masterat. Potrivit organizatorilor, Gala din acest an este cea mai amplă manifestare de artă contemporană din spaţiul artistic românesc. Expoziţia Absolvenţilor UAD, ajunsă la a zecea ediţie, are loc astăzi, la Expo Transilvania.