Faptul că nu sînt acasă şi că am avut un program super-încărcat m-au făcut să întîrzîi cu această rubrică de recomandări. Sper că îmi iertaţi întîrzierea. Pentru că vinul ăsta, pe care ni-l prezintă Valentin Ceafalău, de la vinul.ro, este chiar un vin de duminică!
Xarello Castellroig Vin de Terrer 2009 Penedes, 12,5% vol. alc. Producător: Sabate i Coca (Spania)
În ultima vreme, pe etichetele vinurilor apare tot mai des expresia “parfumul terroir-ului”, al pământului. La multe dintre acestea, ai prefera să nu simţi această caracteristică. În cazul de faţă, dacă ceea ce exprimă vinul este adevărata aromă a Penedes-ului, atunci acesta este unul dintre cele mai minunate locuri din lume. Tonurile aromatice de seminţe de floarea-soarelui crude se împletesc frumos cu notele de flori albe, polen şi grapefruit. Gustul de piersici albe şi cârcei de viţă de vie şi alune este fin şi plăcut, cu un parcurs gustativ proaspăt şi cu o aciditate bine încorporată. Notele minerale, uşor sărate, se aşează foarte bine în gură, dând vinului un plus de atractivitate.
Preţul unei sticle e în jur 40 de lei.
Faptul că nu sînt acasă şi că am avut un program super-încărcat m-au făcut să întîrzîi cu această rubrică de recomandări. Sper că îmi iertaţi întîrzierea. Pentru că vinul ăsta, pe care ni-l prezintă Valentin Ceafalău, de la vinul.ro, este chiar un vin de duminică!
Xarello Castellroig Vin de Terrer 2009 Penedes, 12,5% vol. alc. Producător: Sabate i Coca (Spania)
În ultima vreme, pe etichetele vinurilor apare tot mai des expresia “parfumul terroir-ului”, al pământului. La multe dintre acestea, ai prefera să nu simţi această caracteristică. În cazul de faţă, dacă ceea ce exprimă vinul este adevărata aromă a Penedes-ului, atunci acesta este unul dintre cele mai minunate locuri din lume. Tonurile aromatice de seminţe de floarea-soarelui crude se împletesc frum