Iar daca ar vrea, l-ar bate gandul, i-ar veni idei, i-ar sugera cineva, atunci trebuie tinut cu forta! Emil Boc este slabiciunea lui Traian Basescu. Nu in sensul obisnuit al expresiei, nu pentru ca presedintele nostru ar fi convins ca Boc este cea mai buna solutie pentru colapsul care ne pandeste la colt de ulita, ci pentru ca Basescu stie ca nimeni altcineva nu l-ar asculta atat de supus si de umil. Iar asta nu poate fi schimbat. Relatia lor este destinul nostru, precum soarta scrisa in stele.
In slugarnicia sa, sunt convins, Emil Boc ii da senzatia presedintelui ca de fapt nu exista nicio relatie ciudata intre ei. La fel de valida e si reciproca. Ma rog, e treaba lor pana la urma cum isi menajeaza sentimentele. Insa nu mai vreau sa dau nici macar impresia ca as putea denigra institutiile statului fie si cu gandul, iar aceasta ideie buna mi-a venit la pachet cu toate consecintele ce decurg din acceptarea fericita a sortii.
Astfel – pentru ca vad inca foarte multa lume aparandu-si obsesiv si orbeste guvernantii, in ciuda unor masuri care ar putea fi considerate (doar ar putea, subliniez) dezastruoase, proaste, dovada unor noi minciuni sau rezultatul acelorasi incompetente, m-am hotarat sa ma alatur lor si sa il incurajez pe premier sa nu renunte, sa nu se simta descurajat, sa nu se schimbe si sa lupte pentru a nu fi schimbat.
Cand toata lumea ii cere demisia, eu vreau ca el sa ramana. Sa nu se lase pana nu isi duce treaba, pe care desigur TREBUIE sa o faca, la bun sfarsit. Sa nu se lase pana nu termina tot. Pana nu taie tot, pana nu restructureaza tot, pana nu reformeaza tot. Care ar mai fi sensul inlocuirii lui acum? Sa o luam de la capat cu alte taieri, cu alte majorari, cu alte minciuni sau, mai dramatic, cu alte dezvaluiri ale minciunilor fostilor, cu noi invocari ale grelei mosteniri, ale dezastrului lasat de “fostul”? Nu!
Basescu si Boc
