Graţiela Goruneanu, profesor de discipline socio-umane, îmbină metodele de predare tradiţionale cu cele alternative. De asemenea , este de părere că generaţiile noi de elevi sunt din ce în ce mai inteligente, dar că nu sunt motivate şi nu deţin criterii pentru a selecta numărul mare de informaţii primite la ore şi din media. Goruneanu a fost aleasă Profesorul Anului în cadrul primei ediţii Romanian Business Hall of Fame, pentru implicarea, timp de 11 ani, în proiectele şi programele Junior Achievement.
Care au fost motivele pentru care aţi fost aleasă Profesorul Anului?
Criteriile prin intermediul cărora am fost desemnată Profesorul Anului, în cadrul Romanian Business Hall of Fame 2010, sunt date, în primul rând, de activitatea mea în acest an şcolar. În al doilea rând, este vorba de o activitate mai amplă, care durează din anul 1999, de când am participat la programele, proiectele şi cursurile de formare organizate de Junior Achievement. În al treilea rând, la nivel de premii, din anul 2003, la etapa naţională a concursului Compania Anului, am obţinut premii semnificative, am fost până acum la două târguri internaţionale, în Danemarca în 2005 şi în Austria în 2008, iar anul acesta am obţinut Premiul întâi pentru Compania Anului, care este un premiu mai semnificativ.
Care sunt beneficiile unorproiecte şi programe precum Compania Anului?
Sunt activităţi de voluntariat, în care sunt implicaţi foarte mulţi elevi, iar beneficii există pentru profesori, dar în primul rând pentru elevi, pentru că îşi dezvoltă competenţele antreprenoriale necesare contextului social actual. Învaţă să dezvolte un plan de afaceri, să realizeze un studiu de marketing eficient, dar sunt implicaţi şi în realizarea materialelor promoţionale şi, nu în ultimul rând, dobândesc nişte cunoştinţe generale care sunt cerute în oricare domeniu de activitate.
Care a f