Într-un editorial anterior am arătat că administrarea treburilor publice este o activitate ce nu presupune, de cele mai multe ori, recursul la o ştiinţă propriu-zisă. Acesta e motivul pentru care o clasă politică "profesională" este, de regulă, inutilă. Ceea ce ne lipseşte, susţineam, este cetăţeanul-politician, nu poli-ticianul-profesionist.

Cum stau însă lucrurile în ce priveşte economia?

Dacă întrebăm publicul, s-ar spune că şi chestiunile economice sunt simple. Fiecare are opinii despre situaţia economică şi despre ce este de făcut. O percepţie la care contribuie din plin mass-media, cu talk-show-uri la care nu ştii dacă să râzi sau să te întinzi după telecomandă.

Din păcate, în ce priveşte procesele economice, acestea sunt departe de a fi simple. Dimpotrivă. Adesea nu sunt doar complexe, ci şi contra-intuitive. Altfel spus, sunt astfel organizate încât o minte normală riscă să tragă concluzii perfect eronate.

Iată câteva exemple ale acestui caracter contra-intuitiv. Când preţurile cresc, consumul scade. E un principiu solid al oricărui raţionament economic. În fapt, lucrurile sunt mai complicate. Luaţi exemplul unui tip de bunuri numite "bunuri Giffin" (numele vine de la un economist scoţian de la începutul secolului XX). Acesta a descoperit că, în anumite situaţii, creşterea de preţ poate duce la creşterea consumului. De ce? Pentru că preţurile sunt legate unele de altele. Să zicem că noi, în această ţară, mâncăm de regulă legume cu carne. Dacă creşte preţul la legume, vom cumpăra mai puţină carne. Şi mai multe legume, pentru a compensa scăderea prezenţei cărnii în dietă.

Vi se pare că vorbesc despre un fenomen improbabil? Atunci priviţi către altă clasă de bunuri numite "bunuri Veblen" (numele vine de la un sociolog american, tot de la începutului secolului XX). Acestea sunt tot bu-nuri al căror consum depinde direct de preţul mar