Nota: la ce episod din serialul “Viata si baba (care se piaptana) bat criza” suntem? Ah, am uitat, imi pare rau Cred ca imbatranesc
O sa va povestestesc si voua o chestie amuzanta (acum….eu o gasesc amuzanta, poate ca voi n-o veti gasi, dar imi asum riscul, what a hell, stiti cum scriu eu… ”o viata avem”:) ) ca sa vedeti cum procedeaza unii oameni si cum, draguti, deschisi si amuzanti fiind, obtin ce doresc (cand nu doresc ceva “nemaivazut”, fireste. Nu a fost cazul aici)
(n.a.-despre criza, tva si politica n-o sa scriu niciodata, unu la mana: pentru ca vad, nu-s prea credibila daca scriu despre un subiect serios si doi, o fac atat colegele de platforma cat mai ales distinsii domnii de pe planeta Vox- mai bine. Scriu, like scriu, adica asa “o fac”, ok?)
In we mi-am tras papucii in picioare + un tricou de baietel si am plecat sa cumpar niste detergenti si niste legume (stiu! Ce combinatie!) de la unul din supermarse’urile din zona. Cautat, gasit (mai putin spray ul meu pt. praf Pronto, era sold out cumparat, stat coada, asezat in punga de carton + “trancanit” cu doamna casiera, platit, plecat.
Drumul de la “unitatea de aprovizionare” pana acasa nu e lung, insa uneori uit ca nu-s cu masina si incarc punga prea mult/tare. Devine grea, iar eu sunt atat de micuta de statura…
Pe drum, la un moment dat aud “nu vrei sa te duc eu acasa?”. “Nu vrei sa dispari, cretinule?” spuneam eu in gand, insa nu m-am obosit sa-i raspund, fiindca mi se tot intampla, stiu cum sunt unii oameni AZI. El, nimic .” Nu e prea grea punga? Te duc eu, hai, nu te rapesc”. “Boule!” continuam eu in gand, “poate scot sticla de Lenor si ti-o arunc in geam, daca ma mai bati la cap”….
Dar….surpriza, omul nu s-a lasat . Cand am ajuns in locul unde strada a devenit mai “larga”, a oprit masina din care tot incerca sa spuna ce avea de spus, a coborat si a ve
