Al doilea volum al romanului „Ţinutul blănurilor“, de Jules Verne, se distribuie împreună cu „Adevărul“ la preţul de 11,99 lei. Tema fundamentală a romanului este lupta pentru supravieţuire într-un mediu natural neprielnic fiinţei umane, în condiţii de viaţă extreme.
Acţiunea se petrece în anul 1859, când locotenentul Jasper Hobson, împreună cu un grup format din câţiva membri ai Companiei Hudson's Bay pleacă într-o călătorie prin ţinuturile de vest ale Canadei, până la Capul Bathurst, în Oceanul Arctic, cu misiunea de a întemeia un fort la 70 de grade nord de Cercul Polar.
Capul Bathurst pare a fi locul ideal pentru fort. Însă o neaşteptată erupţie vulcanică dă peste cap planurile grupului.
Odată cu ea, în mediul în care se găsesc cercetătorii, legile fizicii încep să se modifice, iar ceea ce trebuia să fie o eclipsă totală pare a fi de fapt parţială.
Într-un final, cercetătorii descoperă că se află pe un aisberg care pluteşte în derivă înspre sud şi concluzionează că teritoriul pe care se află nu era alcătuit din pământ, ci din gheaţă.
Odată cu sosirea primăverii, expediţia este grav pusă în pericol, atunci când gheaţa începe să se topească.
Pericole în serie
„Ţinutul blănurilor" se apropie de alte romane ale lui Jules Verne, ce tratează teme similare, cum ar fi „Aventurile căpitanului Hatteras" sau „O hibernare între gheţuri".
Aici, cel mai mare duşman al omului este mediul înconjurător, iar scriitorul arată cât de distrugătoare poate fi natura, atunci când îi răspunde omului cu aceeaşi monedă.