După ce s-a despărţit de 13 jucători până în prezent, printre cei plecaţi numărându-se Rui Duarte, Ezequias, Roman, Grigore, Abrudan sau Sburlea, FC Braşov trece la achiziţii şi pregăteşte transferuri de marcă.
Până în momentul de faţă, oficialii „galben-negrilor“ au ajuns la un acord cu mijlocaşul stânga brazilian William Mendoza da Silva, care ultima dată a evoluat în liga secundă portugheză.
Totodată, la FC Braşov vor mai ajunge mâine doi fotbalişti din Portugalia, iar până la plecarea în cantonamentul din Slovenia vor mai fi achiziţionaţi alţi 6-7 jucători.
FC Braşov ar putea da lovitura acestei veri, „stegarii“ fiind interesaţi să-l cumpere pe mijlocaşul hondurian de 28 de ani, Walter Martinez, titular în prima reprezentativă, alături de care a evoluat la Campionatul Mondial din Africa de Sud.
„Suntem în tratative cu jucători din Italia, Portugalia, Spania sau România, iar lotul va fi definitivat în proporţie de 95% până în momentul plecării în cantonamentul din Slovenia“, a precizat patronul braşovenilor, Ioan Neculaie.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: